Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Sumă RECORD pentru reabilitarea Autobazei RATB Giurgiului

mediafax
accident RATB 3

Autobaza RATB Giurgiului ar putea fi reabilitată şi modernizată cu o investiţie de 92,7 milioane de lei (peste 20 de milioane de euro), potrivit unui proiect de hotărâre aflat pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB) de joi. Lucrările vor fi făcute în termen de un an, iar proiectul de investiţii vine în contextul în care în următorii ani Bucureştiul va primi noi autobuze Otokar şi este necesară creşterea capacităţii de garare a RATB.

Autobaza Giurgiului a fost dată în folosinţă în 1970, iar în prezent se află în stare de conservare.

Capacitatea de parcare actuală în cele opt autobaza ale RATB este de maximum 1.240 de autobuze, fiind ocupată în prezent de 1.000 de autobuze Mercedes Citaro în circulaţie şi 147 de autobuze marca DAF şi ROCAR scoase din funcţiune, arată municipalitatea.

Odată cu achiziţionarea celor 400 de autobuze noi cu lungimi de 10 metri, 12 metri şi, respectiv 18 metri, este necesară mărirea capacităţii de parcare existente la minimum 1.400 de locuri de parcare.

Astfel, autobaza RATB Giurgiului va trebui să asigure parcarea, alimentarea, întreţinerea şi scoaterea pe traseele repartizate a unui număr de 175 de autobuze. Pentru început, autobuza va gara autobuzele deja existente, urmând ca, pe măsură ce vin autobuzele noi Otokar, cele vechi să fie casate.

Suprafaţa terenului pe care se află autobaza este de 42.940 de metri pătraţi, în timp ce suprafaţa construită este de 4.091 de metri pătraţi. Autobaza are o hală de întreţinere, birouri, vestiare, ateliere, staţia de alimentare, cea de mişcare, cabine de pază şi magazii.

Conform expertizei realizate de RATB, este necesară refacerea tuturor instalaţiilor, înlocuirea tâmplăriei faţadelor, refacerea finisajelor interioare, consolidarea stâlpilor şi grinzilor, refacerea tuturor tencuielilor, consolidarea fisurilor, realizarea unei hidroizolaţii la nivelul terasei.

Valoarea totală a proiectului se ridică la 92,7 milioane de lei (peste 20 de milioane de euro), iar lucrările vor fi realizare în aproximativ doi ani.

Proiectul de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru lucrările de reabilitare şi modernizare a autobazei RATB Giurgiului va fi dezbătut şi votat joi în şedinţa CGMB.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.