Suma uriașă promisă de donatorii internaţionali pentru refugiaţii sirieni

Autor: Daniel Mihai Dragomir

Publicat: 28-05-2024

Actualizat: 28-05-2024

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Donatorii internaţionali, reuniţi sub egida Uniunii Europene, au promis luni 5 miliarde de euro pentru refugiaţii sirieni, Bruxelles-ul insistând că aceştia nu ar trebui să fie "presaţi să se întoarcă" în ţara lor sfâşiată de război, relatează AFP, citat de AGERPRES.

În cadrul reuniunii anuale organizate de UE şi prezidate de şeful diplomaţiei sale, Josep Borrell, blocul comunitar s-a angajat să furnizeze 2,12 miliarde de euro în 2024 şi 2025.

Suma include 560 de milioane de euro deja angajate în acest an pentru sirienii strămutaţi şi refugiaţi în Liban, Iordania şi Irak şi o sumă similară pentru 2025.

De asemenea, UE a promis un miliard de euro pentru refugiaţii sirieni care au fugit în Turcia vecină.

"Situaţia din Siria este mai gravă astăzi decât era acum un an. De fapt, nu a fost niciodată atât de gravă, iar nevoile umanitare nu au fost niciodată mai mari", a spus Josep Borrell.

"Astăzi, 16,7 milioane de sirieni au nevoie de asistenţă umanitară, cel mai înalt nivel de la începutul crizei, în urmă cu peste 13 ani", a adăugat el.

Donatorii au promis, de asemenea, împrumuturi suplimentare de 2,5 miliarde de euro

Responsabilul cu afaceri umanitare al UE, Janez Lenarcic, a declarat că donatorii au promis, de asemenea, împrumuturi suplimentare de 2,5 miliarde de euro, adăugând că UE şi statele sale membre vor plăti aproximativ trei sferturi din subvenţiile promise.

Agenţia ONU pentru refugiaţi a avertizat recent că operaţiunile sale de sprijinire a sirienilor strămutaţi au rămas extrem de subfinanţate, la 15%, de aproape şase luni.

Ţările din regiune care găzduiesc milioane de refugiaţi sirieni fac din ce în ce mai multe presiuni pentru returnări "voluntare" în ţara lor.

Dar Borrell a avertizat împotriva oricărui efort de a forţa oamenii să se întoarcă în Siria. "Returnările voluntare sunt returnări voluntare. Refugiaţii nu trebuie presaţi să se întoarcă în Siria", a spus el.

"Considerăm că nu există o întoarcere sigură, voluntară, informată şi demnă a refugiaţilor în Siria în acest moment", a adăugat şeful diplomaţiei europene.

Războiul din Siria, care a început în 2011 cu reprimarea unor proteste pro-democraţie, a dus la moartea a peste 500.000 de persoane şi la strămutarea a milioane.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri