Sume spectaculoase: Ursula von der Leyen anunță câți bani rusești au fost confiscați sau blocați de la debutul războiului

Autor: Daniel Mihai Dragomir

Publicat: 30-11-2022

Actualizat: 01-12-2022

Article thumbnail

Sursă foto: captura Euronews

Comisia Europeană anunță că are un plan de confiscare a activelor rusești blocate după declanșarea războiului din Ucraina. Comisia Europeană a anunțat un plan de confiscare a activelor rusești care au fost înghețate pentru a pedepsi Rusia pentru invazia din Ucraina. „Am blocat 300 de miliarde de euro din rezervele Băncii Centrale a Rusiei și am înghețat 19 miliarde de euro (16 miliarde de lire sterline) din banii oligarhilor ruși", a anunțat Ursula von der Leyen, președintele CE, prin intermediul unui comunicat, scrie Mediafax.

Ea a precizat că UE și partenerii săi ar putea gestiona fondurile și le-ar putea investi pe termen scurt. Totuși, banii vor merge către Ucraina, astfel încât să compenseze daunele provocate de ruși.

„Vom lucra la un acord internațional cu partenerii noștri pentru a face acest lucru posibil. Și, împreună, putem găsi modalități legale de a ajunge la acest lucru", a precizat Ursula von der Leyen.

Președintele CE a mai spus că UE propune înființarea unui tribunal specializat, sprijinit de ONU, „pentru a investiga crimele de război".

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri