Preşedintele francez, Emmanuel Macron, şi premierul britanic, Theresa May, vor discuta joi despre securitate, migraţie, politica externă, comerţ şi relaţii post-Brexit, în cadrul unui summit bilateral la Londra, relatează agenţia dpa, conform agerpres.ro.
Cele două ţări vor anunţa o serie de acorduri privind ajutorul pentru Franţa în ce priveşte lupta împotriva terorismului şi a altor ameninţări comune, cooperarea împotriva imigraţiei, privind ajutorul umanitar în Africa şi desfăşurarea de trupe franceze alături de militari britanici în Estonia, a indicat biroul premierului May.
Summiturile bilaterale anterioare s-au axat pe apărare şi securitate, politica externă şi energia nucleară. Dar cel de-al 35-lea summit franco-britanic, ce are loc joi, va fi unul ''mai larg, pentru a include totalitatea relaţiilor bilaterale, inclusiv prosperitatea, inovaţia, ştiinţa şi educaţia'', a precizat sursa.
''Summitul de astăzi va sublinia faptul că noi rămânem angajaţi în ce priveşte apărarea popoarelor şi a valorilor noastre ca democraţii liberale în faţa oricărei ameninţări, din interior sau din exterior'', a declarat May înainte de convorbiri.
Marea Britanie se pregăteşte să părăsească Uniunea Europeană, dar ''aceasta nu înseamnă că ea părăseşte Europa'', a afirmat premierul britanic.
''Ceea ce va fi clar în discuţiile pe care noi le vom avea astăzi este că relaţiile puternice dintre ţările noastre sunt în interesul Marii Britanii, al Franţei şi al Europei, acum şi în viitor'', a mai spus şefa guvernului de la Londra.
Din Paris, surse de la Palatul Elysee au indicat că May şi Macron vor anunţa, de asemenea, ''o nouă formă de cooperare ce va completa acordurile de la Touquet'' (în vigoare din 2004), care reglementează controalele la frontieră pe Canalul Mânecii între nord-vestul Franţei şi sud-estul Marii Britanii.
''Scopul noului tratat este o schimbare profundă pentru a accelera procedura privind azilul pentru persoane care sunt în situaţia de a cere azil, şi probabil de a fi acceptate în Regatul Unit din motive familiale, şi pentru minorii neînsoţiţi'', au precizat sursele.
Macron ar urma să ceară Londrei ajutorul pentru dezvoltarea economică a portului francez Calais, ce reprezintă un magnet pentru migranţii care încearcă să ajungă în Marea Britanie.
Se aşteaptă, de asemenea, ca preşedintele francez să anunţe un posibil împrumut de către Franţa a celebrei Tapiserii de la Bayeux, veche de 950 de ani, pentru a fi expusă în Marea Britanie în baza unui program de schimburi în domeniul artei între cele două ţări.
Cei doi lideri se vor întâlni pentru dineu în Maidenhead (vestul Londrei), în circumscripţia electorală a lui May, după care se vor deplasa la Royal Military Academy din Sandhurst, în apropiere, pentru summit.
Schimburile comerciale dintre cele două ţări sunt evaluate la circa 71 miliarde de lire sterline (96 miliarde de dolari), ceea ce face ca Franţa să fie cel de-al treilea partener comercial al Marii Britanii, potrivit guvernului britanic.
Summit fraco-britanic la Londra. Care sunt temele de discuție
București
12°C
Articole Similare

20
Decretul privind instituirea Zilei Limbii Române în Ucraina, semnat de Volodimir Zelenski
20

354
Eforturi de mediere - Turcia intervine între Iran și SUA
354

9
Alegeri legislative în Nepal: Majoritate absolută pentru partidul rapperului devenit primar al capitalei Kathmandu
9

2.705
Incendiu la bordul portavionului Gerald Ford, dislocat în Orientul Mijlociu - Precizările armatei SUA
2.705

3.776
Prima reacție din SUA după discursul noului ayatollah iranian: o întrebare cheie rămâne fără răspuns
3.776

2.750
Documente semnate la București: România intră în coproducția de armament cu Ucraina și își leagă sistemul energetic de Kiev. Prevederi pentru românii din Ucraina și pentru cereale
2.750

2.592
Manipulare uriașă în Online – Avioanele americane din România generează o nouă isterie: „NU înseamnă intrarea țării noastre în război”
2.592

2.063
Un înalt oficial SUA dă cea mai proasta veste în explozia prețului la carburanți: Nu suntem pregătiți săescortăm petroliere prin Strâmtoarea Ormuz
2.063

67
Israelul extinde zona de aplicare a ordinului de strămutare transmis populaţiei libaneze
67

5.576
Prima declarație făcută de noul lider suprem al Iranului: „Toate bazele americane o să fie atacate!”
5.576

173
Prioritățile lui Trump - Ce este mai important decât prețul petrolului: "Nu voi lăsa niciodată ca acest lucru să se întâmple"
173

73
Vot în parlamentul elvețian - Elveția revine la energia nucleară
73

2.130
VIDEO Școala și Biserica - Nicușor Dan a făcut lumină în privința celor mai spinoase subiecte discutate cu Zelenski
2.130

















Comentează