Sunt 6 victime, după ce o mașină, condusă de o tânără de 21 de ani, a intrat într-o căruță

Autor: Alexandru Popescu

Publicat: 31-05-2025 17:01

Actualizat: 31-05-2025 20:01

Article thumbnail

Sursă foto: Shutterstock

Șase persoane au fost rănite și au fost duse la spital într-un accident care a avut loc vineri seara între un autoturism și o căruță în localitatea Târgu Lăpuș, județul Maramureș.

Potrivit IPJ Maramureș, primele cercetări arată că o tânără de 21 de ani care conducea un autoturism ar fi pătruns pe contrasens și a intrat într-o căruță condusă de un tânăr de 34 de ani.

În urma impactului, a rezultat rănirea a șase persoane, acestea fiind transportate la spital pentru îngrijiri medicale.

Atât conducătoarea auto, cât și conducătorul atelajului au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate sub supravegherea procurorului de caz.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri