Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

'Sunt o mare fabricantă de pietre!' - Povestea unei paciente cu probleme urinare severe

Radu Pop

Prezența sângelui în urină, însoțită de urinări frecvente și dureroase, poate fi semnul unui cancer de vezică, dar această afecțiune poate fi și asimptomatică. Astfel, tumora formată la vezică ajunge să fie descoperită întâmplător, în urma unor investigații de specialitate recomandate de medic. De aceea, este indicat un consult medical periodic, chiar și în lipsa unor semne sau simptome, mai ales în cazul pacienților care au avut în trecut anumite probleme de sănătate.

Este și cazul Niculinei, în vârstă de 63 de ani, care a fost operată de cancer la vezică în urmă cu 7 ani și de atunci revenea periodic pentru consultații la Conf. Dr. Marcian Manu, șeful Secției de Urologie de la Spitalul Clinic SANADOR. Astfel, pacienta a descoperit din timp apariția unei noi tumori vezicale, înainte ca boala să avanseze.

„Am efectuat prima intervenție chirurgicală pentru îndepărtarea unei tumori vezicale la Conf. Dr. Marcian Manu. Știam că este un chirurg excepțional, iar impresia după fiecare consult a fost foarte bună. Am făcut o nouă tumoră, tot la vezică, dar localizată în altă parte decât cea depistată în 2012. Am operat-o tot la SANADOR, la Conf. Dr. Marcian Manu, am urmat și tratament cu citostatice”, povestește pacienta.

Niculina a beneficiat de o nouă intervenție de chirurgie oncologică la Spitalul Clinic SANADOR, pentru îndepărtarea tumorii. După operație și după tratamentul onologic, necesar pentru a elimina toate celulele maligne și a preveni recidiva bolii, pacienta a continuat să vină regulat la control, pentru analize și investigații de specialitate.

În cazul Niculinei, consultul urologic periodic este obligatoriu, pentru că pacienta este „o mare fabricantă de pietre”, după cum singură declară, fiind predispusă la formarea de calculi renali. Din fericire, și această afecțiune a fost tratată cu succes la Spitalul Clinic SANADOR, printr-o procedură minim invazivă, fără operație, numită litotriție extracorporală cu unde de șoc (ESWL). Prin această procedură, pietrele de la rinichi sunt sparte cu ajutorul unor unde de șoc produse în afara organismului, care penetrează țesuturile fără a produce leziuni. Fragmentele rezultate sunt eliminate apoi pe cale urinară.

La SANADOR, pacienții beneficiază de servicii medicale complete pentru diagnosticarea și tratamentul afecțiunilor urologice. Ei au acces la investigații imagistice performante – ecografie renală, tomografie computerizată, examen RMN, cistoscopie, pentru stabilirea unui diagnostic rapid și precis.

Intervenția chirurgicală pentru cancerul de vezică se poate realiza în cele mai bune condiții de siguranță, la Spitalul Clinic SANADOR, prin metoda clasică, deschis, sau prin tehnici minim invazive, dacă există această indicație. Tratamentul chirurgical poate fi completat cu proceduri terapeutice oncologice, disponibile la Centrul Oncologic SANADOR – radioterapie sau chimioterapie.

Pentru tratamentul non-chirurgical al litiazei renale, pacienții beneficiază la SANADOR de litotriție extracorporală cu unde de șoc. Procedura poate fi raelizată numai în cazul unor calculi care au peste 1,5 cm și care nu au provocat blocaj renal.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.