Preşedintele Senatului ceh Milos Vystrcil s-a angajat, într-un discurs rostit în faţa parlamentarilor taiwanezi, să apere libertatea şi celelalte valori democratice, demnitarul ceh primind medalia diplomatică de onoare din partea legislativului de la Taipei, relatează dpa potrivit Agerpres.
Vystrcil conduce o delegaţie cehă formată din 89 de membri ce efectuează o vizită de şase zile în Taiwan.
''Sunt un taiwanez'', a spus Vystrcil în limba mandarină, parafrazându-l pe fostul preşedinte american John F. Kennedy, care în 1963 a rostit celebra 'Ich bin ein Berliner' (Sunt un berlinez) în discursul său anticomunist adresat populaţiei din Berlinul de Vest.
Declaraţia lui Milos Vystrcil a fost urmată de aplauze intense din partea aleşilor taiwanezi.
Republica Cehă nu are relaţii oficiale cu Taiwanul. Începând din 1949, Taiwanul are un guvern independent, dar China consideră insula parte a teritoriului său.
În timpul intervenţiei sale, Vystrcil a afirmat că parlamentele din toate democraţiile din lume au drept scop să apere principiile democratice şi a subliniat că libertatea nu poate fi divizată.
Milos Vystrcil este primul preşedinte de Senat dintr-o ţară aliată fără relaţii diplomatice cu Taiwanul ce rosteşte un discurs în parlamentul de la Taipei.
Preşedinte legislativului taiwanez, You Si-kun, a declarat că vizita lui Vystrcil în Taiwan contribuie la consolidarea prieteniei dintre Praga şi Taipei, dar şi la adâncirea democraţiei din cele două ţări.
Vizita delegaţiei senatului ceh la Taipei fusese iniţial programată de predecesorul lui Vystrcil, Jaroslav Kubera, care a decedat în luna ianuarie.
Anterior, China l-a avertizat pe Milos Vystrcil că va plăti un ''preţ greu'' în cazul efectuării vizitei la Taipei.
'Sunt un taiwanez' - Președintele senatului ceh sfidează China
București
17°C
Articole Similare

1.103
A intrat în vigoare blocada militară SUA în Strâmtoarea Ormuz. Cum va funcționa în practică - VIDEO
1.103

16
Tensiunile escaladează înte Filipine și China: Suspiciuni de sabotaj în Marea Chinei de Sud
16

22
Berlinul speră că ajutorul european pentru Ucraina va fi deblocat "foarte repede", după înfrângerea lui Viktor Orban
22

1.561
VIDEO Ungaria intră într-o nouă eră: Péter Magyar anunță modificarea Constituției după victoria istorică
1.561

2.427
Ruptură majoră între Vatican și Washington: Papa răspunde după ce Trump l-a numit 'slab' și apare ca Iisus în plin război cu Iranul
2.427

4.590
VIDEO Primul mare scandal după victoria lui Péter Magyar: Viitorul premier al Ungariei face acuzații grave la adresa lui Péter Szijjártó privind distrugerea unor documente
4.590

5.820
VIDEO Peter Magyar a vorbit despre România și George Simion în prima conferință de presă. Care a fost „secretul” victoriei
5.820

1.663
Cine ar fi zis? Cum a ajuns Dubaiul, 'raiul vacanțelor', pe lista destinațiilor de care toți se feresc
1.663

2.333
Ce se va întâmpla în Ungaria după alegeri? Istoric român: Noua putere de la Budapesta va "juca la două capete”
2.333

48
Ursula von der Leyen, pregătită să lucreze cu viitorul guvern ungar pentru deblocarea fondurilor UE
48

47
Benjamin Netanyahu sprijină blocada SUA asupra porturilor iraniene
47

4.024
A picat securea în dosarul Lafarge: Fostul CEO și 8 directori au fost condamnați la închisoare / Multinaționala a finanțat grupări teroriste
4.024

4.907
Matteo Salvini dezvăluie cine l-a învins pe Viktor Orban: „Bruxelles-ul i-a înghețat 20 de miliarde de euro și i-a furat victoria! Stânga se bucură, dar ei nu au fost acolo”
4.907
















Comentează