Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Super-majoritatea care dă fiori Guvernului: cazul dublării alocațiilor pentru copii

senat

Guvernul a încasat luni, în Senat, o dublă lovitură politică de la aliații săi. USR și PMP au votat cot la cot cu PSD să se dubleze alocația pentru copii deși Guvernul spune că bugetul României nu-și permite încă o asemenea cheltuială estimată la circa 6,6 miliarde de lei. Un episod de rău augur pentru guvernanți într-un an electoral cu două runde de alegeri.

Înainte de Crăciun, Parlamentul a adoptat legea dublării alocațiilor pentru copii. De la un cap la altul al eșichierului politic, partidele și-au adus acuzații: unii au vorbit de iresponsabilitate, unii de populism. Guvernul a spus că alocațiile de stat pentru copii au fost deja dublate anul trecut de Parlament și acum nu există bani pentru încă o majorare, motiv pentru care a decis prin Ordonanță de Urgență să amâne intrarea în vigoare a legii până în luna august. Executivul a spus că va căuta la rectificarea bugetară din vară fonduri pentru dublarea alocațiilor.

Senatorii au respins, luni, Ordonanța de Urgență și proiectul merge la Camera Deputaților pentru decizia finală. Potrivit listei cu votul electronic din Senat, au fost 94 de voturi anti-Guvern și 13 voturi pro-Guvern.

Au votat să se amâne majorarea alocațiilor doar liberalii și liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu.

Pentru dublarea alocațiilor de stat au votat senatorii de la PSD, UDMR, USR, PMP, Pro România, precum și o senatoare liberală (Carmen Hărău).

Dacă se menține actuala configurație și la Camera Deputaților, atunci Guvernul va fi nevoit să plătească alocațiile dublate.

Episodul a avut loc în debutul sesiunii parlamentare de primăvară. În Parlament se află numeroase proiecte cu impact bugetar major pe care Guvernul nu le susține din cauza deficitului bugetar mare și a nevoii de reducere a cheltuielilor publice.

Vezi si: SURSE - Lider PSD: Simt că PNL are un picior în ședințele noastre .

 

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.