Unul dintre cei mai cunoscuți miniștri din Guvernul Ponta ar putea să revină în prim-plan, ca ministru în Guvernul Dăncilă.
Fosta atletă Gabriela Szabo, în vârstă de 42 de ani, ar putea prelua portofoliul Ministerului Tineretului şi Sportului în Cabinetul Dăncilă, acesta putând fi al doilea mandat al său în fruntea MTS, conform declaraţiilor unor surse politice pentru News.ro.
Actualul ministru, Marius Dunca, se află în centrul unui scandal legat de întârzierea plăţii premiilor pentru medaliile obţinute la Campionatul European de canotaj. În acelaşi timp, Dunca este acuzat de faptul că încearcă să obţină susţinere în lumea sportului alocând sume mari pentru premierea unor rezultate la sporturile neolimpice.
Dunca urmează să susţină, vineri dimineaţa, o conferinţă de presă la sediul MTS.
Vezi și: Oprah și-a dezvăluit meniul: Cum a slăbit 41 de kg în 11 luni
Contactată de News.ro, Gabriela Szabo a spus că nu ştie că s-ar afla pe lista posibililor miniştri din cabinetul Dăncilă, refuzând alte comentarii.
Vineri, de la ora 11.00, are loc şedinţa Comitetului Executiv Naţional (CExN) al PSD, în care va fi decisă componenţa noului guvern.
Gabriela Szabo a fost numită în 1999 cea mai bună atletă a lumii şi cea mai bună sportivă a Europei. Cele mai importante performanţe ale sale sunt titlul olimpic în proba de 5.000 de metri, obţinut în anul 2000, an în care a obţinut la Sydney şi bronzul la 1.500 m, medalia de argint la 1.500 de metri la JO din 1996, de la Atlanta, şi trei medalii de aur de la Campionatele Mondiale în aer liber (1997 - 5.000 de metri, 1999 - 5.000 de metri, 2001 - 1.500 de metri). Szabo a stabilit recorduri mondiale la 2.000 de metri, în 1998, şi la 5.000 de metri, în 1999.
Ea s-a retras din activitatea sportivă în 2005. Între 5 martie 2014 şi 17 noiembrie 2015, ea a fost ministru al Tineretului şi Sportului în Guvernul Ponta, iar anterior a ocupat şi funcţia de vicepreşedinte al FR Atletism. În 2016, a candidat pentru postul de preşedinte al COSR, însă câştigător a fost Mihai Covaliu.
În iulie 2017, Gabriela Szabo a fost numită director general la CSM Bucureşti.
Vezi și: Avertisment dur al nutriţioniştilor: Persoanele care au INTERZIS la ciocolată neagră .