Marton Nagy, adjunctul guvernatorului Băncii Naţionale a Ungariei (NBH), care supervizează politica monetară, stabilitatea financiară şi programele de creditare, a demisionat, a anunţat joi NBH, transmite Reuters potrivit Agerpres.
Nagy, al cărui mandat de şase ani în Consiliul monetar care stabileşte ratele dobânzilor urma să expire în septembrie 2021, a demisionat pentru a ocupa o altă poziţie importantă, se arată în comunicatul Băncii Naţionale a Ungariei, unde nu se precizează ce funcţie va ocupa Nagy.
El va fi înlocuit temporar cu Barnabas Virag, director în cadrul NBH, responsabil cu analizele economice şi politica monetară.
Marton Nagy, unul din cei mai activi oficiali ai Băncii Naţionale a Ungariei, a jucat un rol important în adoptarea unei politici monetari relaxate neconvenţionale, în schemele de creditare cu dobânzi reduse pentru companii, precum şi în programul de obligaţiuni corporate pentru sprijinirea pieţei locale de capital.
El s-a pronunţat pentru consolidarea sectorului bancar. Piaţa bancară ungară este suprasaturată şi ar fi suficiente cinci mari bănci universale, afirma anul trecut Marton Nagy. Oficialul a cerut băncilor din Ungaria să-şi îmbunătăţească eficienţa, să majoreze creditarea şi să îmbrăţişeze inovaţia.
Băncile ungare ar avea nevoie de sucursale mai puţine, dar mai moderne, şi trebuie să facă progrese în procesul de digitalizare, pentru a se adapta noilor soluţii fintech, declara în 2019 adjunctul guvernatorului Băncii Naţionale a Ungariei.
Marţi, banca ungară de stat Budapest Bank a anunţat că se va alătura alianţei strategice dintre MKB Bank şi Takarekbank (MTB), formând al doilea mare grup bancar al ţării.
Băncile "examinează şi pregătesc cadrul pentru înfiinţarea unui nou grup bancar, fără acţionariat străin, cu o cotă de piaţă semnificativă", valoarea combinată a activelor noii entităţi fiind estimată la 5.800 miliarde de forinţi (18,3 miliarde de dolari).
Liderul pieţei din Ungaria este OTP Bank, cel mai mare creditor independent din Europa Centrală, prezent pe 12 pieţe şi cu active totale de 21.900 miliarde de forinţi la 31 martie 2020.
Subsidiara de bază a OTP din Ungaria are active totale de 10.500 miliarde de forinţi, faţă de 5.800 miliarde de forinţi în cazul noii entităţi.
Principalele bănci din Ungaria sunt grupul local OTP Bank şi diviziile locale ale băncilor KBC Groep, Erste Group Bank, Raiffeisen, UniCredit şi Intesa SanPaolo.
OTP Bank România, subsidiara a OTP Group, este prezentă de 15 ani pe piaţa locală şi în prezent ocupă locul nouă, după active, în topul celor mai mari bănci locale.
Surpriză la Budapesta - Ajunctul guvernatorului Băncii Naţionale a Ungariei a demisionat
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

50
Un cutremur puternic cu magnitudinea de 7,4 s-a produs în apropierea coastelor Indoneziei / Evenimentul a declanşat o avertizare de tsunami
50

32
Schimb de focuri pe o ambarcațiune din SUA: FBI-ul a descins în Cuba pentru investigații
32

26
Preşedintele Finlandei declară că NATO începe să prindă un contur mai european
26

288
De ce se tem liderii țărilor arabe ca Donald Trump să nu oprească prea repede războiul cu Iranul
288

472
Trump dă cu pumnul în masă: lasă Ucraina fără arme dacă Europa nu-l ajută să redeschidă strâmtoarea Ormuz
472

33
Rebelii houthi din Yemen avertizează că ar putea închide strâmtoarea Bab el-Mandeb
33

468
Armenia, la răscruce în pline tensiuni cu Rusia. Vladimir Putin avertizează: 'Aderarea la UE este imposibilă'
468

409
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia anunță că a ocupat toată regiunea Lugansk
409

547
După 50 de ani de așteptare, Luna are din nou oaspeți: misiunea Artemis 2 a fost lansată cu succes
547

685
Rușii anunță un progres major pe frontul de est: Întregul Lugansk este sub controlul trupelor Kremlinului
685

1.134
Șoc în 'patria petrolului': Prețurile la combustibil au sărit în aer - care este explicația
1.134

64
Un fost ministru de externe iranian a fost rănit grav într-un atac aerian la Teheran
64

853
'Cea mai gravă criză cu care s-a confruntat vreodată NATO' - Alianța, prinsă la mijloc în conflictul lui Trump cu Iranul
853
















Comentează