Preşedintele american Donald Trump a evocat duminică cu o anume emoţie "magnifica scrisoare' lăsată de predecesorul său Barack Obama în Biroul Oval, relatează AFP.
"Am intrat în Biroul Oval şi am găsit această magnifică scrisoare a preşedintelui Obama', a declarat preşedintele republican agitând scrisoarea în cursul unei scurte declaraţii în saloanele Casei Albe.
"A fost într-adevăr foarte gentil din partea lui', a adăugat el, precizând totodată - amuzat - că nu va spune presei "ce cuprinde aceasta'.
Citește și: O rachetă nucleară a Marii Britanii s-a îndreptat spre SUA: Theresa May a încercat să mușamalizeze
Potrivit unei vechi tradiţii americane, preşedintele aflat la final de mandat lasă succesorului său o scrisoare pe care acesta nu o descoperă decât în cursul instalării sale în Biroul Oval.
Scrisoarea lăsată în 1993 de republicanul George H.W. Bush succesorului său democrat Bill Clinton a făcut o impresie deosebită prin eleganţa sa, anunță Agerpres.
"Succesul D-voastră este succesul ţării D-voastră', scria cel de-al 41-lea preşedinte al SUA. "Vă susţin întru totul', adăuga el în atenţia adversarului său politic care tocmai îl privase de un al doilea mandat.
În acest mesaj, Bush îi exprima de asemenea "sentimentul de uimire şi respect' pe care îl încercase în momentul în care intrase în prestigiosul Birou Oval.
"Vor exista momente foarte dure', afirma el. "Nu lăsaţi criticile să vă descurajeze sau să vă facă să deviaţi de la traiectoria D-voastră.'
Comentează