Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

'Surpriză' pentru un bărbat care și-a înscenat moartea într-un accident de barcă. Totul a pornit de la o verighetă

apa.az
naufragiu barca

Un bărbat în vârstă de 56 de ani, care a încercat să simuleze propria moarte într-un accident de barcă aranjat pe Marea Baltică, a fost condamnat la peste 3 ani de închisoare pentru tentativa de fraudare a companiilor de asigurare, informează miercuri DPA, titrează Agerpres.

 

Soţia sa a fost condamnată miercuri la doi ani de libertate condiţionată pentru rolul ei în înşelătorie.

Cuplul ar fi înscenat moartea bărbatului într-un accident de barcă în Golful Kiel în octombrie 2019, pentru a colecta aproximativ 4 milioane de euro de pe asigurările de viaţă şi de accident ale acestuia.

După ce au înscenat moartea bărbatului de origine germană, cuplul a rămas ascuns timp de mai multe luni, mai întâi la Hamburg şi apoi în oraşul german Schwarmstedt (centru).

Poliţia a dat de urma bărbatului în urma unui raid în mai 2020, după ce o sclipire a verighetei acestuia în lumina lanternelor i-a dat de gol locul unde se ascundea, în spatele unor cutii.

Bărbatul „valora mort“ aproximativ 4 milioane de euro

 

Cuplul a fost condamnat după un proces în februarie 2021, dar instanţa de apel a hotărât că este nevoie de iniţierea unor noi proceduri după ce celor doi le-au fost aduse şi alte acuzaţii de tentativă de fraudă asupra mai multor companii din domeniul asigurărilor.

Judecătorul Curţii regionale din Kiel, din nordul Germaniei, Johann Kümmel, a precizat miercuri că o serie de scrisori au demonstrat că cei doi intenţionau să "obţină cât mai rapid banii de la cât mai multe companii de asigurări cu putinţă".

La trei zile după presupusul accident, soţia bărbatului a raportat dispariţia acestuia, dar poliţia a devenit bănuitoare. Un expert care a analizat starea bărcii a ajuns la concluzia că scufundarea acesteia a fost provocată intenţionat.

Companiile de asigurări refuză, de asemenea, să plătească poliţe după ce decesul este anunţat dintr-o singură sursă, insistând să primească un certificat de deces sau o confirmare a decesului din partea unei instanţe locale, un proces care durează cel puţin 6 luni.

Bărbatul avea 13 asigurări de viaţă şi de accident care nu au fost plătite.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.