SURSE La CCR situația este una extrem de strânsă: Se caută o cale de mijloc, pentru a nu dărâma Guvernul Bolojan

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 20-10-2025 11:59

Actualizat: 20-10-2025 12:21

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Judecătorii Curții Constituționale s-au întâlnit, în această dimineață, într-o ședință informală, ne-au precizat surse judiciare. Aceștia au discutat posibila decizie asupra legii privind pensiile magistraților, iar situația este una extrem de strânsă.

Dintr-un total de 9 judecători, scorul ar fi în prezent de 5 voturi ”pentru” și 4 ”împotrivă”, ceea ce ar însemna că legea ar putea fi declarată neconstituțională. Totuși, conform surselor judiciare, doi dintre judecători nu sunt 100% convinși, iar scorul este într-un echilibru extrem de fragil.

Este posibil ca judecătorii CCR să declare legea doar ”parțial neconstituțională”, ceea ce nu ar fi o înfrângere chiar atât de mare pentru Guvern și nu ar duce la demisia premierului Ilie Bolojan.

Totul se joacă până în ultima secundă, iar importanța acestei decizii este una capitală. Dacă va pica și de această dată legea prin care se reduc pensiile speciale, atunci este greu de crezut că pe viitor s-ar mai putea veni cu inițiative.

Ce înseamnă o admitere

Dacă CCR admite sesizarea ÎCCJ, legea este declarată neconstituțională integral sau parțial, iar Parlamentul și Guvernul trebuie să reia procedura, ținând cont de motivare. În scenariul unei respingeri, proiectul ar putea fi promulgat rapid și aplicarea ar începe conform calendarului din lege.

Indiferent de deznodământ, motivarea CCR va deveni reper pentru orice viitoare încercare de reformare a pensiilor de serviciu, inclusiv pentru corpuri profesionale din afara magistraturii care invocă tratament similar. Precedentele decizii au conturat standarde stricte în materie de previzibilitate și proporționalitate.

Ce prevede legea contestată

Textul atacat plafonează pensia de serviciu la maximum 70% din ultimul salariu net, ridică vârsta de pensionare la 65 de ani, și majorează vechimea necesară la 35 de ani; totodată, schimbă regulile de calcul și tranziție. Guvernul a susținut că este o aliniere la sistemul general, cu impact bugetar controlat și efect de temperare a ieșirilor timpurii.

legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, care aduce modificări substanţiale condiţiilor de pensionare pentru magistraţi, a fost atacată la CCR de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a decis, în 4 septembrie, să sesizeze CCR cu privire la legea care modifică regimul pensiilor, decizia fiind luată cu unanimitate.

”Prin votul exprimat, judecătorii instanţei supreme transmit un NU răspicat oricărei tentative de a slăbi independenţa justiţiei şi statutul constituţional al magistraturii. Independenţa justiţiei nu poate fi negociată, nici relativizată prin argumente conjuncturale. Ea este o condiţie fundamentală a democraţiei şi a statului de drept”, arăta ICCJ, într-un comunicat de presă. Instanţa supremă consideră că legea care modifică pensiile judecătorilor şi procurorilor ”încalcă nu mai puţin de 37 de decizii obligatorii ale Curţii Constituţionale şi numeroase principii fundamentale ale statului de drept”.

”Principalele motive de neconstituţionalitate vizează încălcarea principiului statului de drept, al independenţei justiţiei, al securităţii juridice, al legalităţii şi neretroactivităţii legii, al încrederii legitime, crearea de discriminări fără justificare raţională şi obiectivă, nesocotirea unor obligaţii legale imperative, cum ar fi solicitarea avizului obligatoriu al Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la forma finală a legii, nesocotirea prevederilor constituţionale substanţiale referitoare la condiţiile în care guvernul îşi poate asuma răspunderea, precum şi a numeroase decizii obligatorii ale Curţii Constituţionale, cât şi normele de tehnică legislativă”, se arăta în documentul citat.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri