Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

SURSE Ce condiții îi pun cei de la UDMR lui Klaus Iohannis ca să îi treacă guvernul și să se alieze cu PNL

Inquam Photos / Octav Ganea
Cotroceni UDMR consultari

Reprezentanţii UDMR ar dori să aibă 2 sau 3 ministere în viitorul Executiv, au declarat surse din partid, pentru News.ro. De asemenea, Uniunea va discuta la negocieri şi în privinţa modificării Planului de Rezilienţă şi Redresare care să includă măsuri pentru dezvoltarea Transilvaniei, în sensul dezvoltării infrastructurii feroviare, rutiere, cât şi dezvoltarea zonei rurale, au adăugat sursele citate. UDMR va mai insista asupra unor priorităţi privind mediul şi susţinerea fermierilor.

Referitor la posibile şefii ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, cei de la UDMR sunt pregătiţi şi dispuşi să ocupe orice funcţie cheie în viitorul Parlament, au mai spus, pentru News.ro, sursele menţionate.

Citește și: Kamara intervine sarcastic în scandalul acuzației de rasism asupra lui Colțescu: Sunt component al trupei Alb Negru. Oare am voie să mai spun așa?

UDMR va susţine varianta ca premier să fie Florin Cîţu şi doreşte să aibă 2-3 portofolii în noul Executiv al coaliţiei de guvernare alături de PNL şi USR-PLUS.

În schimb, USR ar vrea ca Dan Barna să fie preşedinte al Camerei Deputaţilor sau vicepremier, au declarat surse din partid, pentru News.ro. De asemenea, formaţiunea nu exclude nici şefia Senatului pe care să o preia actualul lider al senatorilor USR, Radu Mihail. Alianţa USR-PLUS nu este prea mulţumită de ideea să aibă doar 5-6 ministere în viitorul Executiv şi va insista să aibă cel puţin un minister avizator - Justiţie, Finanţe, Fonduri Europene sau Dezvoltare.

Citește și: Cozmin Gușă dă vina pe Traian Băsescu, pentru eșecul PMP de la alegeri! ‘Băse cel vinovat’

Alianţa va încerca la negocieri să însiste pentru varianta Dacian Cioloş premier, lucru pe care l-au validat demult în forurile statutare ale celor două partide.

PNL a validat în BPN de miercuri seara ca Ludovic Orban să fie susţinut la şefia Camerei Deputaţilor, iar Florin Cîţu să fie propunerea de prim-ministru care va fi înaintată la consultările de la Cotroceni.

Citește și: Nicolae Ciucă, declarație în forță: ‘În următoare ședință de Guvern vom adopta o hotărâre de guvern în care prelungim starea de alertă’

Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, declara miercuri că vor fi maximum 18 ministere în viitorul Guvern, iar PNL va propune la negocierile cu USR-PLUS şi UDMR să meargă pe procentele obţinute la alegerile parlamentare şi anume liberalii să aibă 10 sau 11 miniştri, Alianţa să aibă 5-6 miniştri, iar Uniunea să aibă doi miniştri.

Negocierile între PNL, USR-PLUS şi UDMR vor continua zilele următoare, joi dimineaţa fiind prima întâlnire a liderilor celor trei formaţiuni, iar la prima parte a întrevederii a participat şi preşedintele Klaus Iohannis.

Citește și: Ludovic Orban: ‘Există majoritate parlamentară certă, și în Senat, și în Camera Deputaților, iar coaliția va deține ambele poziții’

Şeful statului a invitat partidele parlamentare la consultări la Palatul Cotroceni în vederea desemnării viitorului premier, luni 14 decembrie, a transmis joi Administraţia Prezidenţială. Primul partid care va avea discuţii cu şeful statului este PSD, urmat de PNL, Alianţa USR-PLUS, Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR), UDMR şi minorităţile naţionale.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.