DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

SURSE: Dan Barna ar fi primit în mod ilegal acces la documentele DLAF - Oamenii lui Ghinea ar fi responsabili

barna

Dan Barna a declarat miercuri că a cerut informații despre notele de control referitoare la proiectele verificate în care a fost implicat, însă DLAF i-a scris că va primi răspuns „în termenul prevăzut de lege”. „Le-am primit din zona media”, spune el, arătând că cel care coordonează DLAF a fost numit de Viorica Dăncilă.

Doar că în presă nu au mai apărut detalii despre raportul DLAF, iar potrivit unor surse politice Dan Barna ar fi apelat de fapt la conexiunile politice pentru a afla ce informaţii a transmis DLAF la DNA despre el.

Potrivit unor surse politice, Dan Barna ar fi făcut rost de raportul DLAF de la directorul general AM POCU (Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Capital Uman), Daniel Popa, recent numit în funcţie de ministrul Cristian Ghinea. Raportul DLAF a ajuns marţi la AM POCU, conform procedurii.

Daniel Popa şi secretarul de stat Marius-Mihai Vasiliu i-ar fi dat în mod ilegal acces lui Dan Barna la documentele transmise de DLAF la DNA.

Întrebat, de asemenea, de ce nu primește informații direct de la DLAF, care este instituție în cadrul Guvernului din care face parte, ci le primește din media, Dan Barna a spus că a evitat să îl cunoască pe cel care coordonează DLAF, dar știe că a fost numit de fostul premier Viorica Dăncilă.

„Nu era foarte caraghios (să le primesc de la DLAF)? Exact asta mă întreb și eu. (...) Deși ar fi fost facil să îl chem la ordin, am evitat să fac aceasta tocmai pentru a evita orice fel de speculație că intervin în activitatea unei instituții care are un mandat să verifice și să trimită mai departe la DNA orice neclarități ar avea. Nici nu îl cunosc pe cel care coordonează în momentul de față DLAF. Știu că a fost numit de doamna Dăncilă, dar în rest am evitat orice fel de contact să nu fie niciun fel de suspiciune”, a mai spus Dan Barna.

Inspectorii de la Departamentul de Luptă Anti-Fraudă arată că în cazul proiectului „Biblioteca bunelor practici. Concept inovator de dezvoltare a mediului rural” (POSDRU/135/5.2/S/125782 – cod SMIS 51031), având ca beneficiar S.C. Grupul de Consultanță pentru Dezvoltare DCG SRL, firmă deținută de Dan Barna, verificările sunt în curs.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.