SURSE Decizie CPN al PSD: Ciolacu a primit un mandat larg de negociere a viitorului Guvern

Autor: Ionel Dancu

Publicat: 09-12-2024

Actualizat: 09-12-2024

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Conducerea lărgită a PSD a decis luni, la Vila Lac, în ședința Consiliului Politic Național, ca liderul partidului, Marcel Ciolacu, va beneficia de „un mandat larg de negociere” pentru formarea viitorului Guvern, au declarat surse social-democrate pentru Știripesurse.ro.

„Toate opțiunile sunt deschise, mai puțin participarea la o guvernare din care să facă parte extremiști”, au declarat sursele citate. Negociatorul-șef al partidului va fi Marcel Ciolacu, secondat de o echipă care urmează să fie desemnată de partid. „Ciolacu va avea mână liberă la negocieri”, mai spun sursele din PSD.

Pe de altă parte, în CPN al PSD nu s-a votat candidatul de prim-ministru cu care partidul se va prezența la negocieri.

Câștigător al alegerilor parlamentare cu 22% din voturi, PSD vrea să-și impună premierul și în viitoare guvernare, în prezent conducerea Executivului fiind asigurată de Ciolacu.

O primă întâlnire de tatonare cu celelalte partide pentru formarea coaliției de guvernare va avea loc în cursul acestei săptămâni.

Înaintea turului doi al alegerilor prezidențiale anulate de CCR, liderii PSD, PNL, USR, UDMR și ai minorităților naționale au semnat, o rezoluție comună pentru formarea „unei coaliții pentru stabilitate și modernizare” și „reafirmarea parcursului european și euroatlantic al României”.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri