Decizia președintelui Nicușor Dan de a-l desemna pe Adrian Veștea pentru funcția de prim-ministru a generat mare agitație în interiorul PNL. Pentru că Adrian Veștea este prim-vicepreședinte al PNL, acesta nu poate fi exclus decât printr-un vot al Congresului PNL, de aceea Ilie Bolojan ar forța convocarea și organizarea cât mai rapidă a unui Congres Extraordinar.
Bolojan forțează Congresul Extraordinar
Pentru convocarea unui Congres Extraordinar al PNL este nevoie de mai mulți pași. În primul rând se convoacă o ședință a BPN-ului, care va avea loc, luni, de la ora 17.00. În cadrul acestei ședințe va fi convocat Consiliul Național al PNL, în cadrul căruia se stabilește convocarea Congresului Extraordinar.
Aceste etape procedurale sunt extrem de importante, mai ales în contextul dat. Adrian Veștea înțelege pericolul de a fi exclus din PNL de tabăra Bolojan, tocmai de aceea va grăbi procedura și va depune programul de guvernare, dar și lista miniștrilor ”în următoarele 3 zile”.
Având în vedere faptul că Adrian Veștea se bucură de o susținere în Parlament, atunci este foarte probabil ca și forurile de conducere din Parlament să grăbească învestirea acestuia în funcție.
Conform surselor politice, este posibil ca un Congres Extraordinar la PNL să aibă loc pe data de 27 iunie, dar s-ar putea să aibă mai mult un rol simbolic, pentru că Guvernul Veștea ar putea fi învestit în funcție până la acel moment.
Ilie Bolojan joacă cu mandatul pe masă la Congresul PNL
La Congresul Extraordinar al PNL va fi o încleștare între tabăra pro-Bolojan și tabăra anti-Bolojan. În aceste condiții, Ilie Bolojan va juca cu mandatul pe masă la acest Congres Extraordinar și fie îi exclude pe Adrian Veștea, dar și pe aliații acestuia, fie va pierde funcția de președinte al PNL.
În scenariul în care Ilie Bolojan ar pierde funcția de președinte al PNL, nu este exclus ca fostul premier să-și construiască un alt partid și să intre într-un război total cu președintele Nicușor Dan, dar și cu ”vechiul” PNL.
Adrian Veștea se grăbește în Parlament
Conștient de planul taberei Bolojan, Adrian Veștea va grăbi cât se poate de mult procedura și va încerca să vină în următoarele trei zile cu lista de miniștri și programul de guvernare.
”După ce voi avea astăzi o discuție cu colegii noștri din Partidul Național Liberal, intenția mea este de a veni cu un guvern. Programul de guvernare este deja făcut, doar îl actualizez, fiindcă sunt o serie de date și de termene care erau de anul trecut de când a fost inversit guvernul bolăjan. Iar, în prezent, îl actualizez, îl păstrez în integralitate, nu-l voi schimba, în așa fel încât să vă ascult sau să-mi dau naștere la discuții, iar ulterior vom discuta pe portofolii, atât din punct de vedere al algoritmului politic care va constitui noua majoritate, cât și numele persoanelor care vor fi nominalizate în viitorul guvern.”, a spus Veștea.






























Comentează