Vicepremierul Liviu Dragnea a încercat să-i aducă un zâmbet pe față șefului Victor Ponta și să-i facă cadou niște primari în fieful său de la Gorj, pe ultima sută de metri.
Ieri, Liviu Dragnea a fost la Gorj, unde a avut o întâlnire cu toți primarii din județ. Omul cu banii din Guvern le-a cerut primarilor să-i pună pe masă proiecte și, în schimbul unei îndrăgostiri subite de PSD, acestea vor primi finanțare.
Primarii s-ar fi iubit pe loc cu PSD-ul, dar s-au mai fript cu dragostea la prima vedere. Cel puțin doi primari ACL i-au spus lui Dragnea că dragostea trece prin stomac și i-au propus următoarea înțelege: banii jos și pe urmă mai discutăm.
Primarii au ales să stea independenți și abia în momentul în care Dragnea se va ține de cuvânt vor da cu pixul pe carnetul de partid al PSD.
Comentează