Liderul PSD, Liviu Dragnea, joacă pe o ață subțire, după ce a fost condamnat de Înalta Curte la doi ani cu suspendare în ”Dosarul Referendumul”. Imediat după aflarea sentinței, în interiorul PSD s-a discutat despre demisia lui Dragnea, una dintre variante fiind ridicată chiar de liderul PSD.
Surse din PSD susțin că Dragnea ar fi precizat că își va da demisia din funcția de deputat, pentru a nu fi atacat PSD că ține un condamnat în Parlament. Ulterior, Dragnea a avansat această ipoteză și public, dar intențiile acestuia s-au schimbat odată cu jocurile interne din PSD: mazilirea lui Zgonea și revenirea în joc a lui Ponta nu mai permiteau lui Dragnea să renunțe la funcția de deputat, pentru că un lider de partid nu face parte din Parlament controlează cu greu partidul.
Citește și: Moise Guran aruncă în aer scena politică: întâlnire de TAINĂ a lui Cioloș și un plan ASCUNS
După ce a scăpat porumbelul, Liviu Dragnea a încercat să dreagă busuiocul printr-un joc la cacealma. Cronologia declarațiilor lui Dragnea ne arată ce joc a făcut liderul PSD.
Imediat după Comitetul Executiv al PSD, în care a fost mazilit Valeriu Zgonea, Dragnea a fost întrebat de jurnaliști dacă va demisiona din Parlament și a dat următorul răspuns:
”E foarte probabil (...) Acum nu pot să mă gândesc, e foarte probabil, o să mă gândesc, nu o să vă spun în data de, la ora de. Oricum, până în Paște sigur nu”, a spus Dragnea la Palatul Parlamentului.
Citește și: Liviu Dragnea, despre desființarea DNA, suspendarea lui Klaus Iohannis și 'misiunea' lui Zgonea
Prezent într-o emisiune la Antena 3, Dragnea a explicat că toată lumea i-a înțeles greșit intențiile. El a omis declarația făcută după Comitetul Executiv al PSD și a făcut trimitere la o declarație făcută în luna februarie, după ce s-au adoptat pensiile speciale ale parlamentarilor.
”Eu o să dau cu subsemnatul pe cererea de demisie. Eu cred că puteţi spune despre mine că nu sunt «răzgândeanu». Şi nu fac afirmaţii fără să nu mă gândesc, chiar cred în asta. Nu am vrut să fac această afirmaţie în perioada în care se dezbătea legea, o fac acuma, pentru că eu cred foarte mult în lucrul ăsta. Am fost împotrivă, nu am vrut să pun în situaţie delicată colegi de-ai mei, inclusiv care au votat, inclusiv pe cei care stăteau în afara sălii şi care le cereau celor de la PSD să voteze - că ştiţi foarte bine lucrul ăsta. Dar este o mică formă de protest sau un gest de-al meu prin care nu doresc să beneficiez de un drept de care cred că e câştigat prematur”, spunea Liviu Dragnea.
P.S. Liderul PSD a încercat o mică cacealma. A contrazis o declarație recentă, făcând trimitere la o declarație mai veche încercând să arate că toată lumea s-a înșelat.
Comentează