Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

SURSE. Motivarea OUG pentru rezolvarea situatiei interceptarilor: Parchetele, serios afectate

absolventi

Activitatea Parchetelor ar fi serios afectată, în absenţa infrastructurii tehnice de supraveghere, atât din punct de vedere al operativităţii, cât şi în ceea ce priveşte posibilitatea de a administra un probatoriu complet, pe baza tuturor metodelor de investigare prevăzute de lege, se arată în nota de fundamentare a proiectului de ordonanţă de urgenţă privind unele măsuri pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică dispuse în procesul penal, au declarat, pentru Agerpres, surse judiciare.

Conform surselor citate, în nota de fundamentare se menţionează că motivarea deciziei Curţii Constituţionale a României (CCR) impune mai multe intervenţii legislative, pentru a clarifica natura activităţilor efectuate de procuror, organul de cercetare penală sau de lucrătorii specializaţi din rândul Poliţiei pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică. Fără aceste intervenţii legislative, s-ar crea premisa unei lacune operaţionale, deoarece fără punerea în acord a legislaţiei cu normele constituţionale nu s-ar mai putea recurge la probe obţinute prin supraveghere tehnică.

Un alt aspect invocat este cel referitor la formele criminalităţii care implică folosirea în mod curent a sistemelor de tehnologie a informaţiilor şi de comunicaţii, unde se impune a se analiza dacă administrarea probelor poate avea continuitate în contextul motivării deciziei CCR.

Proiectul de ordonanţă de urgenţă privind unele măsuri pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică dispuse în procesul penal, elaborat după decizia CCR privind interceptările, prevede că procurorul pune în executare supravegherea tehnică ori poate dispune ca aceasta să fie efectuată de organul de cercetare penală sau de lucrători specializaţi din cadrul Poliţiei.

Pentru realizarea activităţilor, se arată în draftul de proiect, procurorul, organele de cercetare penală sau lucrătorii specializaţi din cadrul Poliţiei folosesc nemijlocit sistemele tehnice şi proceduri adecvate, de natură să asigure integritatea datelor şi informaţiilor colectate.

Potrivit proiectului, furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice sau furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului sau de orice tip de comunicare ori de servicii financiare sunt obligaţi să colaboreze cu procurorul, organele de cercetare penală sau lucrătorii specializaţi din cadrul Poliţiei, în limitele competenţelor acestora, pentru punerea în executare a mandatului de supraveghere tehnică.

De asemenea, se prevede în proiectul de OUG, semestrial sau ori de câte ori este nevoie, preşedintele instanţei sau unul dintre judecătorii anume desemnaţi de către acesta verifică modul de punere în aplicare în cadrul Centrului Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor a supravegherilor tehnice realizate de organele de urmărire penală.

Totodată, Ministerul Public este autorizat să deţină şi să folosească mijloace adecvate pentru obţinerea, verificarea, prelucrarea, stocarea şi descoperirea informaţiilor privitoare la infracţiunile date în competenţa Parchetelor, în condiţiile legii.

De asemenea, în proiect se prevede completarea legii referitoare la organizarea şi funcţionarea SRI. Astfel, modificările vizează că pentru relaţia cu furnizorii de comunicaţii electronice destinate publicului, Centrul National de Interceptare a Comunicaţiilor este desemnat cu rolul de a obţine, prelucra şi stoca informaţii în domeniul securităţii naţionale.

În acelaşi timp, se prevede în draft, ''la cererea organelor de urmărire penală, Centrul asigură accesul nemijlocit şi distinct al acestora la sistemele tehnice, în scopul executării supravegherii tehnice''. Condiţiile concrete de acces la sistemele tehnice al organelor judiciare se stabilesc prin protocoale de cooperare, mai prevede proiectul de OUG.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.