SURSE Nicușor Dan a cedat parțial: Soluția de compromis pentru creșterea TVA, negociată la Cotroceni

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 20-06-2025 14:03

Actualizat: 20-06-2025 17:03

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam FOTO/ George Călin

Președintele Nicușor Dan a văzut primele rezultate ale EcoFin, consiliul miniştrilor responsabili de finanţe şi economie din statele UE, moment în care a înțeles că trebuie să cedeze în ”războiul creșterii TVA”, pe care l-a avut cu Ilie Bolojan.

Conform surselor noastre, președintele Nicușor Dan a negociat cu Ilie Bolojan, iar TVA va crește de la 19% la 21%, însă pentru o perioadă limitată. Specialiștii vorbeau despre faptul că România va avea 2 ani foarte grei, iar apoi situația economică se va redresa.

Având în vedere că s-a ajuns la o înțelegere, președintele Nicușor Dan îl va desemna pe Ilie Bolojan pentru funcția de prim-ministru.

O întâlnire între cei doi a avut loc vineri dimineață, la Palatul Cotroceni.

Între Nicușor Dan și Ilie Bolojan a apărut în ultimele zile o dispută, în momentul în care Bolojan a insistat pe majorarea TVA, măsură pe care președintele nu o dorește.

Principalele concluzii ale ședinței EcoFin, care la final vor fi cuprinse într-un raport mai amplu:

- România ar putea încheia anul cu un deficit de 8,6% din PIB

- ⁠Datoria publică ar putea crește la aproape 60% din PIB până la finalul anului (59,4% mai exact)

- ⁠În 2024, cheltuielile cu salariile din sectorul public au crescut cu 21,5%, iar cheltuielile sociale (inclusiv pensiile, ajutoarele) au crescut cu 19,5%

- ⁠Reforma fiscală ar fi trebuit implementată deja, există un risc major ca România să nu reducă deficitul până în 2030

- ⁠Concluzia este că România nu a respectat recomandările Comisiei Europene

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri