Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

SURSE - S-a rupt căruța la PNL: Iohannis a pierdut partidul

În ultima perioadă, Klaus Iohannis a părut că joacă o carte personală, independent de oamenii care îi asigură regia. În PNL, oamenii din teritoriu sunt demoralizați și au cam pierdut orice speranță că Iohannis ar putea deveni primul președinte al României din istoria liberalilor.

Picătura care a umplut paharul a fost gafa lui Iohannis cu ”ghinionul”. Am întrebat parlamentari și lideri județeni ai PNL cum au văzut această gafă, iar răspunsurile au fost la indigo. ”Am văzut...”, a spus-o fiecare cu regret.

”De fiecare dată încercăm să-l scoatem, să o întoarcem în favoarea noastră. Cu politrucul, cu toate gafele de până acum, dar la asta ce să-i mai faci? Cum s-o mai explicăm pe asta? Am, la mine în colegiu, profesori, oameni obișnuiți. Cum să le explic că au avut ghinion în viață?”, ne-a explicat un parlamentar PNL.

Un lider județean PNL pare că încă nu-și explică. ”L-am văzut de la început că e mai arogant. Și pe vremea lui Antonescu el părea că este o piesă de porțelan. Să nu cumva să-l atingi pe zeul de la Sibiu. De unde mama dracului aroganța asta? Am avut ghinion și-l omoară PSD-ul! A lovit exact în electoratul PNL!”, ne-a explicat un lider județean PNL.

Concluzia o trage unul dintre liderii PNL extrem de implicați în această campanie. ”N-ai ce să faci. Alegerile astea le pierde Ponta, nu le câștigă Iohannis. Victor Ponta este cel mai mare adversar al lui Victor Ponta. Asta este!”, ne-a declarat unul dintre liderii cu greutate ai PNL.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.