SURSE - Se cere Congres la PNL: Antonescu are opoziție puternică

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 31-03-2014

Actualizat: 31-03-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

În partid există tot mai mulți nemulțumiți de actuala conducere, nu neapărat de Crin Antonescu, ci de oamenii din jurul lui. 

Surse din PNL ne-au explicat că indiferent de rezultatul de la alegerile europarlamentare, în partid se va cere Congres. Liderii din teritoriu vor pune presiune asupra lui Crin Antonescu pentru a cere chiar el Congresul, pentru a nu părea că este chiar o bătălie fără cap și coadă.


”La Congres se poate întâmpla orice. La cum stau lucrurile acum, nimeni nu poate spune ce se va decide, dar vor capete căzute, asta e clar”, ne-au precizat surse din PNL.

Sursele noastre ne-au explicat că ar exista mulți lideri în PNL care ar viza chiar schimbarea lui Crin Antonescu de la conducerea PNL, odată cu acesta fiind schimbați și o parte dintre vicepreședinții PNL, oameni apropiați ai lui Antonescu sau protejați ai acestuia.

Congresul PNL va fi solicitat după alegerile europarlamentare din 25 mai. Liderul PNL, Crin Antonescu, a precizat că în cazul în care partidul nu va lua peste 20% la alegerile europarlamentare, el va demisiona de la conducerea PNL.
Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri