SURSE - Se coace un plan strategic crucial la PSD

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 02-06-2014

Actualizat: 02-06-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

În public au vorbit de o victorie, dar în spatele ușilor închise s-a vorbit despre o înfrângere a celebrei mașinării de vot a PSD. 

Surse din PSD ne-au explicat că acesta este al treilea rând de alegeri când sistemul de numărătoare paralelă folosit în ziua alegerilor dă rateu. ”La alegerile din 2009, la referendum în 2012 și acum am fost mereu aproape, dar niciodată nu s-a îndeplinit obiectivul clar, fără emoții, deși șansele au fost mereu de partea noastră”, ne-au explicat surse din PSD.


La ce se referă cei din PSD? La fiecare dintre scrutinurile amintite, PSD nu a avut cifrele în timp real și au știut unde trebuie să tragă mai tare sau ce piste să abandoneze. De acest lucru se plângea și Liviu Dragnea, coordonatorul campaniei PSD, în ziua alegerilor europarlamentare. El spunea că nu știe exact numărul de voturi venite pentru PSD, ci doar aproximativ.

În PSD se pune serios problema, pentru prima oară, să se schimbe sistemul de numărătoare a voturilor prin SMS. Eminențele cenușii ale partidului caută soluții, însă riscul este extrem de mare.

Dacă îl schimbă și acesta dă rateu chiar în ziua alegerilor prezidențiale, ar fi un adevărat dezastru pentru PSD. Dacă nu îl schimbă și sistemul dă din nou rateu, asta s-ar putea dovedi din nou un mega-eșec pentru PSD.

În acest moment se ia foarte serios în calcul schimbarea sistemului actual sau măcar îmbunătățirea acestuia, în așa fel încât să funcționeze ca uns la prezidențiale.
Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri