Social-democrații se pregătesc să arunce cartoful fierbinte la UNPR.
Conducerea largita a PSD va discuta, luni, despre situatia Premierului în urma trimiterii acestuia în judecată. PSD l-ar schimba pe Victor Ponta daca ar avea garantia ca presedintele Klaus Iohannis va numi un alt premier PSD. Cum nu are aceasta siguranta si exista aproape certitudinea ca Iohannis va propune un prim-ministru de la PNL, social-democratii nu vor sa riste intrarea in Opozitie.
O discutie va exista, totusi, in partid. Vor fi luate in calcul costurile iesirii de la guvernare pentru partid pe de-o parte si modul in care afecteaza partidul procesul lui Victor Ponta, pe de alta parte. In acest moment majoritatea in partid doreste ramanerea la guvernare, spun surse social-democrate.
Cartoful fierbinte ar putea ajunge, asadar, la UNPR: PSD va pasa decizia la Gabriel Oprea. Si PNL a spus ca asteapta tot de la UNPR sa-l dea jos pe Victor Ponta. Paradoxal, desi cartile sunt in mana progresistilor, Gabriel Oprea nu e dorit in functia de Premier nici de catre PNL si nici de catre PSD.
Daca actualul Guvern nu va rezista atunci varianta cea mai probabila este un Guvern minoritar PNL-UDMR, sustinut din umbra de catre PSD. In aceasta varianta, PSD are avantajul ca va continua sa se bucure de unele beneficii ale guvernarii fiind in acelasi timp liber sa faca o opozitie. Un astfel de aranjament permite in acelasi timp PSD si UNPR sa candideze pe liste comune si sa-si pastreze alianta.
A doua varianta este un Guvern PNL-UNPR-UDMR, cu PSD in Opozitie adevarata si cu UNPR si PSD pe cont propriu in alegerile din 2016.
A treia varianta este un Guvern format din actuala majoritate dar cu un alt premier, solutia dorita de PSD, dar cea mai putin probabila.
Mai multe informatii:
Comentează