Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Suspiciune de coronavirus în România - O persoană aflată în cursa aeriană Varşovia-Cluj-Napoca a fost internată

Facebook
coronavirus

O persoană aflată în cursa aeriană Varşovia - Cluj-Napoca a fost preluată, marţi, de pe aeroportul clujean, întrucât a anunţat că este posibil să fi venit în contact cu o persoană cu suspiciune de infecţie cu coronavirus. Persoana preluată va fi izolată, timp de două săptămâni, la Spitalul de Boli Infecţioase din Cluj-Napoca, deşi nu are simptome de boală, medicii specialişti de acolo spunând că este puţin probabil să fie infectată, potrivit news.ro.

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Cluj arată, într-un comunicat postat pe site-ul instituţiei, că marţi, 28 ianuarie, pe aeroportul din Cluj-Napoca, din cursa Varşovia - Cluj-Napoca, a fost preluată o persoană care a anunţat anterior că este posibil să fi venit în contact cu o persoană cu suspiciune de infecţie cu nCoV 2019 (coronavirus).

Ca urmare, a fost alertat aeroportul şi, conform procedurii, aeronava a fost garată.

Medicul epidemiolog din DSP Cluj a făcut ancheta epidemiologică, iar în urma acesteia s-a decis, ca masură profilactică (persoana este asimptomatică), izolarea în Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Cluj-Napoca pentru o perioadă de până la 14 zile şi prelevarea de probe, conform metodologiei.

"În urma consultului de specialitate efectuat la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase, medicii specialişti consideră puţin probabil ca persoana să fie infectată cu nCoV", precizează DSP Cluj.

Conform sursei citate, celor 57 de pasageri din aeronavă li s-au luat datele de contact, urmând să fie monitorizaţi. Totodată, aceştia au primit informaţii cu privire la simptomatologia bolii şi le-a fost recomandat ca, în cazul apariţiei unor simptome, să se adreseze serviciului de urgenţă 112 în vederea transportului la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Cluj-Napoca.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.