Susținere pentru referendum la cel mai înalt nivel! Trei premieri europeni vor vizita Moldova pe parcursul lunii septembrie

Autor: Bogdan Antonescu

Publicat: 04-09-2024

Actualizat: 04-09-2024

Article thumbnail

Sursă foto: wikimedia.org

Prim-miniștrii din Polonia, Luxemburg și Grecia vor vizita, în perioada 4-16 septembrie, Republica Moldova. Direcția comunicare a Guvernului de la Chișinău precizează că premierul Poloniei, Donald Tusk, va ajunge primul în țară, pe 4 septembrie, transmite stiripesurse.md.

Prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean, îl va întâmpina pe omologul său de la Varșovia la ora 15.30. Cei doi oficiali vor avea o întrevedere bilaterală, urmată de o ședință extinsă a delegațiilor din cele două state. La ora 16.30, premierii vor susține o conferință de presă comună.

În timpul vizitei, prim-ministrul Poloniei va mai avea întrevederi cu președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, și cu președintele Parlamentului, Igor Grosu. La Parlament, Donald Tusk va susține un discurs în cadrul unei ședințe festive, care va începe la ora 18.30.

Vizita prim-ministrului Marelui Ducat de Luxemburg, Luc Frieden, este preconizată pentru perioada 12-13 septembrie. Premierul Republicii Elene, Kyriakos Mitsotakis, va sosi la Chișinău pe 16 septembrie.

Direcția comunicare a Guvernului menționează că vizitele demnitarilor europeni demonstrează susținerea partenerilor pentru calea de modernizare și integrare europeană a Republicii Moldova.

 

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri