Paza de coastă cipriotă a interceptat 137 de migranţi aflaţi într-o barcă marţi în estul insulei, a doua astfel de operaţiune în câteva zile, informează DPA.
Oamenii plecaseră din Liban şi urmează să fie trimişi înapoi acolo în curând, a relatat radioul de stat RIK, citând paza de coastă. Există un acord de repatriere între Liban şi Cipru, potrivit Agerpres.
Potrivit pazei de coastă, aproximativ 300 de migranţi aflaţi în primejdie au fost salvaţi luni la 204 km sud-est de insula din Mediterana într-o operaţiune comună majoră cu un cargou ce naviga în zonă.
Potrivit pazei de coastă, toţi pasagerii au fost aduşi la nava cargou cu elicoptere şi bărci. Aceştia de asemenea şi-ar fi început călătoria din Liban. Nu a fost clar iniţial ce cetăţenie aveau şi nici unde urmau să fie duşi oamenii salvaţi.
Traficanţii încearcă din ce în ce mai mult să aducă migranţi din state din estul Mediteranei - precum Liban sau Siria - în sudul Italiei. Traseul este lung şi periculos, mergând spre sud de la Cipru pe lângă Creta şi sudul Greciei.
În călătoriile lungi, bărcile în mare parte vechi şi uzate suferă adesea defecţiuni ale motorului sau alte accidente. Potrivit migranţilor, contrabandiştii taxează între 3.000 şi 5.000 de euro pentru un migrant per călătorie.
Potrivit statisticilor UE, Cipru a primit de departe cele mai multe cereri de azil pe an în ultimii ani, raportat la populaţia sa.
Comentează