Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Sute de râşi vor fi vânaţi în Suedia, după sacrificarea a zeci de lupi

Reddit
rasul

Suedia a eliberat permise pentru vânarea a 201 râşi, la câteva săptămâni după ce zeci de lupi au fost ucişi în cea mai mare vânătoare de lupi din istoria modernă a ţării, informează site-ul publicaţiei britanice The Guardian.

Numărul de permise de vânătoare emise de administraţiile locale suedeze pentru uciderea de râşi pe tot parcursul lunii martie este peste dublul celui din ultimii ani.

Activiştii pentru protecţia faunei sălbatice consideră că această sacrificare planificată este disproporţionată în raport cu orice pericol pentru animale sau pentru oameni şi cer Uniunii Europene să ia măsuri împotriva Suediei pentru încălcarea legislaţiei de mediu.

"Aceasta este o vânătoare de trofee, la fel ca şi cum ai merge în Africa pentru a vâna lei", a declarat Magnus Orrebrant, şeful Svenska Rovdjursföreningen, un grup de apărare a drepturilor animalelor care a iniţiat o petiţie prin care solicită oprirea vânătorii de râşi. "Sute de vânători străini vin în Suedia pentru a vâna râşi pentru că li se pare incitant", a adăugat el.

Activiştii de mediu au avertizat luna trecută că populaţia de râşi din Europa ar putea colapsa dacă nu se depun eforturi imediate pentru a proteja aceste animale. Testele efectuate pe populaţia de râşi din Franţa arată că diversitatea lor genetică este atât de scăzută încât ei vor dispărea la nivel local în următorii 30 de ani, în lipsa unei intervenţii, informează Agerpres.

În Suedia trăiesc în prezent 1.450 de râşi, cu aproximativ 300 mai puţini decât în urmă cu 10 ani. Naturvardsverket, agenţia suedeză pentru protecţia mediului, susţine că ţara are nevoie de doar 870 de exemplare pentru a menţine o populaţie sănătoasă.

Râşii, ca şi alte animale, sunt vânaţi în Suedia cu ajutorul câinilor. Directiva UE privind habitatele precizează că vânătoarea poate fi permisă fie pentru a preveni daunele cauzate animalelor, fie în interesul siguranţei publice.

Este "foarte îndoielnic" că oricare dintre aceste condiţii se aplică râşilor în Suedia, a declarat Benny Gafwert, expert în prădători la World Wide Fund for Nature (WWF). "Nu credem că vânătorii pot invoca aceste excepţii şi am notificat Comisia Europeană", a declarat Gafwert, adăugând că WWF contestă, de asemenea, explicaţia oferită de Suedia pentru sacrificarea lupilor.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.