Sute de zboruri au fost anulate în SUA înainte de iminenta venire a uraganului Dorian, de categoria 5 pe scara Saffir-Simpson, pe coasta de sud-est a ţării, relatează EFE potrivit Agerpres
Potrivit site-ului FlightAware, aproape 600 de zboruri care erau programate luni au fost suspendate.
Au fost vizate mai ales cinci aeroporturi din Florida, unul din Carolina de Nord şi altul din Atlanta, state de pe teritoriul SUA ce ar putea fi afectate de acest fenomen meteo periculos.
Companii aeriene ca American Airlines, Southwest, JetBlue, Spirit, United şi Frontier au oferit pasagerilor opţiunea schimbării zborului în faţa venirii uraganului Dorian.
Puternicul uragan Dorian ar putea atinge luni uscatul în dreptul coastei de est a Floridei, fapt ce a determinat închiderea aeroporturilor şi porturilor şi suspendarea serviciului de cale ferată, precum şi amânarea începerii cursurilor pentru mii de şcolari şi studenţi.
Duminică, guvernatorul Carolinei de Sud, Henry McMaster, a dispus evacuarea obligatorie începând de luni a zonelor de castă ale statului în perspectiva venirii uraganului.
Centrul Naţional pentru Uragane (CNH) a informat luni că Dorian, al doilea uragan cel mai puternic din Atlantic de când există măsurători, continuă să afecteze nordul insulelor Bahamas cu vânturi de 270 km/h, în timp ce se îndreaptă lent spre estul Floridei.
După ce se va îndepărta de Bahamas, aflate la mai puţin de 100 de kilometri de coasta SUA, se prevede ca Dorian să parcurgă în următoarele zile litoralul Floridei pentru a se îndrepta apoi spre Georgia, Carolina de Nord şi Carolina de Sud.
Sute de zboruri anulate înainte de venirea uraganului Dorian în SUA
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

0
Coloniştii israelieni terorizează Cisiordania ocupată, în umbra războiului dus de Israel împotriva Iranului: noi abuzuri raportate
0

1.267
Dosarul Epstein sare iar în aer: DOJ publică interviuri secrete, ale FBI, cu o femeie care îl acuză pe Trump de abuz
1.267

21
Săptămâna Modei de la Paris: Chloé propune o colecţie de inspiraţie folk
21

40
Cel puţin nouă răniţi într-un atac cu drone ucrainean în oraşul Sevastopol
40

25
Doi morţi în urma unui atac ucrainean în regiunea Herson, potrivit Moscovei
25

36
Președinta Kosovo Vjosa Osmani a dizolvat Parlamentul și a convocat alegeri anticipate
36

84
Israelul avertizează cu privire la intensificarea ofensivei în Iran
84

4.627
Sfidare în fața lui Trump: Iranul amenință pe toată lumea cu arme nemaivăzute până acum
4.627

2.211
Ședință urgentă la Comisia Europeană, din cauza războiului din Iran: Prețurile la energie, și nu numai, au luat-o razna
2.211

4.204
Trump cere forțelor iraniene să depună armele: „Veți avea o șansă sau vă veți confrunta cu moartea absolut garantată!”
4.204

176
Iranul a negat știrile conform cărora Teheranul a atacat gigantul petrolier saudit Aramco
176

114
Parlamentul Cehiei votează împotriva ridicării imunităţii premierului Andrej Babis
114

97
Iranul pregătește planuri pentru a introduce un nou lider suprem, relatează presa de stat
97

















Comentează