Poloneza Iga Swiatek şi elveţianca Belinda Bencic vor juca, sâmbătă, finala turneului WTA de la Adelaide (Australia), dotat cu premii totale de 535.530 de dolari americani, potrivit Agerpres.
Swiatek (19 ani, 18 WTA), campioana en titre de la Roland Garros, învinsă în optimi la Australian Open de Simona Halep, s-a calificat în finală după ce a trecut de elveţianca Jil Teichmann, cu 6-3, 6-2 , într-o oră şi 21 de minute. Pentru Swiatek, a cincea favorită la Adelaide, va fi doar a treia finală din carieră, după ce a pierdut în ultimul act la Lugano, în 2019, şi a câştigat titlul la Openul Franţei anul trecut.
Bencic (23 ani, 12 WTA) a avut un meci foarte greu în semifinale, câştigând cu 7-6 (2), 6-7 (4), 6-2, după două ore şi 48 de minute, în faţa americancei Cori Gauff, care va împlini 17 ani luna viitoare.
Bencic a încheiat cu 3 aşi, 10 duble greşeli, 33 winners şi 31 erori neprovocate, iar Gauff a totalizat 7 aşi, 12 duble greşeli, 36 de winners şi 38 de erori neforţate.
Elveţianca, a doua favorită la Adelaide, se află în faţa titlului său cu numărul cinci, după cele două obţinute în 2015 (Eastbourne, Toronto) şi cele două din 2019 (Dubai, Moscova).