Singurul Exit Poll din Romania disponibil online, 06.12.2020 21.00. Au mai rămas 1 zile 10 ore 5 minute
 
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Tudor Chirilă: 'Așa au apărut penalii de azi, personajele suburbane, inculte, șmecherașii de județ de tip Dragnea, Nicolicea, Iordache'

www.realitatea.net
Tudor Chirilă

Mesaj tranșant transmis de artistul Tudor Chirilă politicienilor coruți din România. Într-o postare pe Facebook, Chirilă vorbește despre dezideratele românilor din anul 1989, atunci când România se elibera de sub regimul comunist.

"În 1989 punctul 8 al proclamației de la Timișoara propunea ca foștii activiști de partid și ofițeri de securitate să nu poată candida la alegeri pentru trei mandate consecutive. Era o formă de a ne apăra viitorul. Din păcate, atunci nu am reușit să ne apărăm viitorul, punctul 8 de la Timișoara nu a trecut, iar foștii comuniști și securiști au preluat puterea. În 30 de ani au reușit să creeze o mafie de partid și de stat cu afaceriști de succes, moguli, interlopi, "jurnaliști" de casă și mai ales "politicieni" care au făcut legi pentru o minoritate de interese pur mercantile. S-a instaurat legalizarea jafului din banii publici. Așa au apărut penalii de azi, personajele suburbane, inculte, șmecherașii de județ de tip Dragnea, Nicolicea, Iordache, Nicolae și lista continuă și tot continuă. Astăzi ne luptăm din greu să corectăm greșelile trecutului.

Iar cea mai mare greșeală este că am ales lehamitea și neimplicarea și am crezut că dacă închidem ochii și ne astupăm urechile o să reușim de capul nostru. N-am înțelesc că banii pe care îi fură ei sunt exact banii de spitale, autostrăzi și școli. N-am înțeles că pentru ei este ideal să ne tâmpim și să coborâm standardele morale în mocirlă. Și pentru că n-am înțeles toate lucrurile astea suntem astăzi în situația disperată din care nu mai știm cum să ieșim. Iar ei nici nu se mai obosesc să ascundă singurele lor intenții reale denumite cinic "program de guvernare": să fure liniștiți și să subordoneze orice instituții le mai stau în cale. Zilele astea încearcă din nou să scape de de pușcărie prin ordonanțe de urgență (grațierea și amnistia sunt cele mai rapide și nedemocratice soluții). În condițiile astea singura armă care ne rămâne este SOLIDARITATEA.

Campania Fără penali în funcții publice a strâns peste 300000 de semnături. Reale, nu ale morților sau falsificate la kilogram. Reale. Îndrăznesc să cred și să sper că sunt mult mai mulți oameni care vor semna această inițiativă de modificare a Constituției. Îndrăznesc să sper. Când s-a propus punctul 8 de la Timișoara aveam 15 ani și vocea în schimbare. Acum însă am o voce care nu mai tremură și poate fi auzită. La fel, fiecare dintre voi. Eu am semnat această inițiativă. Știu că și mulți dintre voi ați semnat. Dar hai să dăm mai departe și să-i convingem și pe cei apropiați care nu au semnat fie pentru că nu știu, fie că nu au înțeles importanța și semnificația acestui demers.

Hai să încercăm să reparăm greșelile trecutului. Stă în puterea noastră și într-o simplă mișcare a încheieturii care să miște un pix strâns între degetele unui individ care poate face diferența. Pentru că ei asta vor să credem: că nu putem face diferența. Că suntem numere. Că nu avem nicio putere. Că e mai bine să plecăm, la fel ca alte milioane de români. Că trebuie să-i lăsăm să fure liniștiți. Nu!", a scris Tudor Chirilă pe Facebook.

Citește și: Meteorologii din România trag un semnal de alarmă - Prognoza meteo pentru weekend .

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.