Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Tablou de Rubens confiscat de la o expoziţie din Genova în urma unei anchete de fraudă

tablou rubens expozitie genova

Săptămâna trecută, un tablou de Peter Paul Rubens a fost confiscat dintr-o expoziţie din Genova, în cadrul unei investigaţii de fraudă condusă de autorităţile italiene, informează News.ro.

Confiscarea picturii a făcut parte din ancheta extinsă a carabinierilor de la unitatea de patrimoniu cultural privind exportul ilegal al lucrării în afara ţării în urmă cu un deceniu, a informat agenţia de presă ANSA.

Lucrarea, intitulată „The Resurrected Christ Appears to His Mother/ Hristos înviat se înfăţişează mamei sale” (circa 1612-1616), prezintă figura Mântuitorului cu o Madona îngenuncheată.

Asigurat pentru 4 milioane de euro, tabloul a fost confiscat de poliţie din Palazzo Ducale din Genova, unde a fost expusă alături de alte 18 lucrări atribuite lui Rubens din octombrie. Expoziţia se concentrează pe legăturile lui Rubens cu oraşul.

Autorităţile investighează patru cetăţeni italieni, inclusiv cei doi proprietari ai tabloului şi un contabil care lucrează pentru ei. Poliţia susţine că grupul de indivizi a fost implicat în exportul ilegal al lucrării şi i-a acuzat de spălare de bani.

Actualii proprietari au cumpărat lucrarea de la o familie nobilă italiană pentru 300.000 de euro în 2012. Oficialii din Italia susţin că cei doi proprietari au atribuit tabloul unui artist flamand necunoscut pentru a-i stabili valoarea la o sumă mult mai mică, 25.000 de euro, permiţând acordarea licenţei sale de export din Italia către Praga în 2014.

Autorităţile susţin că în urma exportului fraudulos, proprietarii au aranjat ulterior o serie de vânzări prin companii străine pe care le înfiinţaseră în străinătate. Aceste manevre financiare şi eventualul împrumut al lucrării către expoziţia de la Genova, susţine poliţia, au fost efectuate pentru a creşte valoarea de piaţă a lucrării.

Lucrarea a fost returnată la expoziţia iniţială din Genova, unde va rămâne până la închiderea ei, în februarie, potrivit relatărilor din presa italiană.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.