Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Tache, Ianke şi Cadâr în regia lui Horaţiu Mălăele în premieră la Teatrul Bulandra

teatrulalba.ro
teatru sala alba

Spectacolul "Tache, Ianke şi Cadâr", după Victor Ion Popa, în regia lui Horaţiu Mălăele, va fi prezentat în premieră pe 5 şi 6 iunie, de la ora 19,00, la Sala Liviu Ciulei a Teatrului Bulandra.

Potrivit paginii de Facebook a teatrului, în rolurile principale vor fi actorii Mihai Constantin (Tache), Horaţiu Mălăele (Ianke) şi Răzvan Vasilescu (Cadâr).

Din distribuţie mai fac parte Dana Dogaru, Adrian Ciobanu, Maria Veronica Vârlan şi Matei Constantin.

Scenografia este semnată de Maria Miu, informează Agerpres.

Piesa aduce în prim plan povestea de viaţă a celor trei prieteni negustori, abordând cu subtilitate problematica rasei, credinţei şi religiei, a statutului identitar individual şi de grup, reamintind că diferenţele nu sunt neapărat un motiv de disensiuni, dar şi că buna înţelegere poate funcţiona pe fondul acceptării şi al asumării a ceea ce ne defineşte şi ne diferenţiază de ceilalţi - se arată în prezentarea spectacolului.

Textul, o comedie savuroasă în trei acte, scris în 1932 şi pus în scenă în acelaşi an la Teatrul Maria Ventura, a fost montat pentru prima dată la Bulandra în 1957 de regizorul N. Al. Toscani.

Biletele pot fi achiziţionate atât de la casele de bilete ale Teatrului Bulandra, cât şi online, pe eventim.ro.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.