Tachinari cu liberalii pe naveta. Atmosfera in UNPR inainte de motiune

Autor: A. Dumitrescu, Redactor

Publicat: 01-06-2015

Actualizat: 01-06-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Liberalii intentioneaza sa depuna la sfarsitul acestei saptamani, sau cel taziu la inceputul saptamanii viitoare, o motiune de cenzura pe tema votului prin corespondenta.

Asa cum stiripesurse.ro a prezentat, PNL nu poate trece motiune fara voturi din partea UNPR, sau a altor partide din arcul puterii. Astfel am incercat sa vedem care este atmosfera in UNPR, daca parlamentarii lor sustin ideea votului prin corespondenta, dar mai ales daca au fost abordati de liberali pentru a le sustine motiunea.

In general membrii UNPR se exprima impotriva motiunii de cenzura, dar pentru votul prin corespondenta. Cat despre negocierile cu liberalii, acestea nu ar avea caracter oficial, ci ar fi mai degraba 'tachinari' amicale.

"In mod evident e necesara reglementarea votului celor aflati in afara tarii. Stiu ca se lucreaza la asa ceva. Ca e vot prin corespondenta, ca e vot electronic, trebuie sa facem in asa fel incat si cei din afara tarii sa aiba acces la vot.

Lucrurile sunt pe drumul cel bun si clar se vor reglementa intr-un fel. Nu e nicio presiune de timp", a declarat deputatul UNPR Adrian Diaconu, pentru stiripesurse.ro.

Intrebat despre eventuale negocieri pentru sustinerea motiunii, acesta a raspuns: "Nimic oficial. Fac naveta cu prieteni din Banat, care sunt preponderent liberali si ne mai tachinam, dar cei care ma cunosc nu au abordari frontale ca stiu ca am o anumita liniaritate in decizii".

Zvonuri despre negocieri cu liberalii exista!

Chiar daca parlamentarii UNPR nu confirma negocierile cu liberalii la nivel individual, asa cum PNL anuntase, ei nu sunt straini de zvonuri ca anumiti colegi din UNPR sunt abordati in vederea sustinerii motiunii.

"Nu am fost abordata de cei de la PNL, dar cred ca sunt colegi care sunt abordati pe aceasta tema.

Domnul Oprea nu ne-a precizat daca la nivel central s-a negociat acest lucru. La intalnirea regionala de la Iasi, domnul Oprea nu a facut precizari privind o negociere cu PNL-ul", a spus pentru stiripesurse.ro deputatul UNPR Camelia Bogdanici.

Aceasta acuza insa PNL-ul ca face aceasta motiune de cenzura acum, in ciuda faptului ca la inceputul sesiunii parlamentare nu au votat initiativa lui Eugen Tomac pentru introducerea votului prin corespondenta.

"Eugen Tomac a avut o initiativa pentru votul prin corespondenta si atunci PNL nu a votat acest lucru. La inceputul sesiunii parlamentare domnul Eugen Tomac a apelat la toate grupurile parlamentare rugandu-i sa faca amendamente sa se imbunatateasca acea initiativa care era depusa de cel putin doi ani, iar PNL a preferat sa nu voteze acea initiativa. Acum pare oarecum desuet sa vrei sa faci o motiune pe aceasta tema", a spus Bogdanici.

Ea considera oricum ca ar fi de preferat votul electronic decat cel prin corespondenta, iar initiativa sa apartina Guvernului.

"La un moment dat s-a apelat pentru cei care lucrau in Afganistan la votul electronic. Cred ca ar fi mult mai usor si mult mai simplu sa te inscri, sa primesti o parola, sa poti vota electronic.

La votul prin corespondenta exista acea problema ca nu stii daca omul care este votantul adevarat est si cel care trimite acel vot", a mai spus Bogdanici.

O portita lasata deschisa

Sunt si parlamentari care desi spun clar si raspicat ca pozitia UNPR este de a nu sustine motiunea de cenzura, isi lasa totusi o portita deschisa, nerefuzand in nume propriu categoric votarea motiunii.

"Vreau intai sa vad ce scrie in motiune, sa discutam in cadrul grupului parlamentar si abia dupa aceea vad daca sustin sau nu", a spus pentru stiripesurse.ro deputatul Tudor Ciuhodaru care a amintit ca el a votat chiar si initiativa lui Eugen Tomac pentru votul prin corespondenta si este un sustinator al acestei masuri pentru a facilita votul celor din Diaspora.

'PNL a depus motiune sa se afle in treaba'

In schimb, deputatul UNPR Liviu Codarla este foarte ferm impotriva motiunii de cenzura a PNL, iar votul prin corespondenta il considera o necesitate, dar nu o urgenta.

"Cred ca e necesar. Guvernul va initia un proiect de lege pe acest subiect. Nu sustin motiunea pentru ca nu are niciun fundament astazi. Nu am fost abordat de PNL si nu stiu nici de alti colegi.

UNPR nu va sustine aceasta motiune. E o motiune falsa. Aceast vot prin corespondenta se va adopta la un moment dat, dupa ce se va vedea exact cum trebuie facut. Nu asa heirupist si sa nu aiba efecte sau sa aiba efecte proaste.

La un moment dat se va naste o solutie, e si o presiune a strazii, si a mediului politic - ma refer aici la presedinte - deci se va face cu siguranta. Faptul ca vine PNL acum si spune ca nu s-a facut cand a vrut el mi se pare un pic iesit din normal. De fapt PNL a depus o motiune sa se afle in treaba", a spus deputatul Liviu Codarla pentru stiripesurse.ro.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri