Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Tadej Pogacar nu crede în existenţa dopajului mecanic

prosport.ro
tadej pogacar ciclism

Slovenul Tadej Pogacar nu crede în existenţa dopajului mecanic în ciclismul profesionist, pentru că nu se poate ascunde un motor în bicicletă fără ca să fie descoperit, transmite AFP, potrivit Agerpres.

''De când bicicletele electrice sunt la modă, se vede că nu este uşor să pui un motor într-o bicicletă. Cred că s-ar observa. Nu cred că este posibil să-l ascunzi. Au existat zvonuri acum cinci, zece ani. Dar nu îmi amintesc când am auzit ultima oară vorbindu-se de asta. Cred că putem fi liniştiţi în privinţa asta azi'', a declarat Pogacar, dublu câştigător al Turului Franţei (2020, 2021), într-o conferinţă de presă susţinută la La Nucia (Spania).

Suspiciuni privind dopajul mecanic există de vreo zece ani, dar nu s-a detectat niciodată un caz real în cursele de ciclism profesionist pe şosea.

Singurul caz dovedit, în care un motoraş a fost descoperit într-o bicicletă, datează din ianuarie 2016, la Mondialele de ciclocros pentru tineret. Belgianca Femke van den Driessche, 19 ani, s-a ales atunci cu o suspendare de şase ani din partea Uniunii cicliste internaţionale (UCI).

La ultima ediţie a Turului Franţei, din acest an, UCI a efectuat, în cadrul programului său de luptă contra fraudei tehnologice, un număr de 997 de controale pe durata celor 21 de etape, toate ieşind negative.

Pentru 2024, Pogacar a anunţat că va participa în premieră la Turul Italiei. În afară de Marea Buclă, liderul echipei UAE Emirates a participat o singură dată la Turul Spaniei, clasându-se pe locul al treilea la ediţia din 2019.

Il Giro 2024 va avea loc în perioada 4-26 mai, înaintea Turului Franţei (29 iunie-21 iulie) şi a Jocurilor Olimpice de la Paris (26 iulie-11 august).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.