Tadjikistanul, care a afirmat la sfârşitul lui ianuarie că a învins pandemia de coronavirus şi nu a înregistrat oficial niciun nou caz de atunci, a demarat luni campania de vaccinare, potrivit unui decret publicat pe site-ul preşedinţiei de la Duşanbe, notează AFP preluat de agerpres.
Semnat de preşedintele Emomali Rahmon, decretul ordonă autorităţilor "să procedeze din 22 martie la vaccinarea în etape împotriva COVID-19 în rândul grupurilor vulnerabile".
Decretul nu oferă mai multe detalii şi nici nu indică ce categorii ale populaţiei sunt considerate vulnerabile.
Nu este specificat ce vaccin este utilizat, dar Tadjikistanul a primit la 9 martie 192.000 de doze de vaccin AstraZeneca ca parte a dispozitivului Covax creat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) pentru cele mai sărace ţări.
În total, aproape 630.000 de doze trebuie trimise în această ţară cu 9,5 milioane de locuitori, Ministerul Sănătăţii confirmând săptămâna trecută intenţia sa de a folosi AstraZeneca în pofida controverselor din unele ţări cu privire la siguranţa sa.
Citat în acelaşi comunicat al ministerului, viceministrul sănătăţii Samariddin Alizoda a informat că sunt în curs negocieri cu alte ţări, printre care Rusia şi China.
La sfârşitul lunii ianuarie, Emomali Rahmon a afirmat că pandemia de coronavirus s-a încheiat în ţară. Bilanţul, neschimbat la acea dată de trei săptămâni, raportase 13.308 de contaminări pentru 90 de decese de la începutul pandemiei şi a rămas acelaşi de atunci.
Guvernul tadjik nu a raportat primele sale cazuri de COVID-19 decât la 30 aprilie 2020, chiar înainte de sosirea unei delegaţii a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) care urma să efectueze o inspecţie, în timp ce Tadjikistanul susţinea că a fost scutit de molima care se răspândea peste tot în lume.
Tadjikistanul lansează campania de vaccinare anti-Covid-19
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

188
Rușii anunță un progres major pe frontul de est: Întregul Lugansk este sub controlul trupelor Kremlinului
188

637
Șoc în 'patria petrolului': Prețurile la combustibil au sărit în aer - care este explicația
637

42
Un fost ministru de externe iranian a fost rănit grav într-un atac aerian la Teheran
42

707
'Cea mai gravă criză cu care s-a confruntat vreodată NATO' - Alianța, prinsă la mijloc în conflictul lui Trump cu Iranul
707

31
Volodimir Zelenski, discuții cu emisarii lui Trump despre procesul de pace din Ucraina
31

2.941
Iranul întinde mâna spre dialog: Mesajul surprinzător al președintelui Masoud Pezeshkian către poporul american
2.941

1.511
Câinii din Ucraina arată total diferit. Războiul și-a pus amprenta pe animalele al căror aspect s-a schimbat odată cu lupta pentru supraviețuire
1.511

1.364
Trump amenință Europa: Fără implicare în Strâmtoarea Ormuz, Ucraina rămâne fără arme
1.364

2.867
Europa preia frâiele NATO, iar Finlanda îl anunță pe Trump despre schimbare: Ce urmează pentru Alianța Nord-Atlantică
2.867

991
Asia profită după măsurile lui Trump privind sancțiunile impuse Rusiei: 'Nu există altă opţiune'
991

1.485
România intră pe o nouă rută energetică majoră: Transgaz semnează acordul
1.485

2.168
Țările se luptă pentru petrol: O navă care trebuia să aducă motorină în Europa a fost atrasă spre Asia. Pentru o sumă mai mare de bani a schimbat direcția
2.168

4.049
Donald Tusk reacționează la decizia care obligă Polonia și România să plătească Pfizer pentru vaccinurile COVID: 'Nu este o glumă de 1 aprilie'
4.049
















Comentează