Primarul Buzăului a scăpat de acuzaţiile DNA privind o posibilă fraudă cu fonduri europene: 'Nu avea cum să fie altfel' Procurorii anticorupţie de la DNA-Serviciul Teritorial Ploieşti, care au făcut cercetări cu... 24/06/2022
Poate exista justiție independentă și în 'Republica Ploiești' Când aud sintagma „Republica Ploiești”, majoritatea concetățenilor se gândesc la abuzurile... 11/06/2021
SUCCES de răsunet al DNA: Fiica unei politiciene PSD a fost condamnată la ani grei de pușcărie, alături de un alt afacerist Fiica unui fost consilier PSD din cadrul Consiliului Local (CL) Ploieşti a fost condamnată... 05/05/2021
VIDEO Reproșurile ambasadorului Rusiei la București la adresa României: 'Nu vedem un feedback relevant din partea partenerilor români' Rusia spune că s-a străduit să aibă relații cu România, însă Bucureștiul a refuzat-o, a declarat... 11/02/2021
RĂSTURNARE DE SITUAȚIE în dosarul de corupţie al familiei Cosma: Judecătorii de la Curtea de Apel au întors decizia celor de la tribunal Dosarul de corupţie în care sunt judecaţi, printre alţii, fostul preşedinte al Consiliului... 10/02/2021
DNA a clasat Dosarul Chiliman-Moisescu pe motiv că Fapta NU există și NU există probe! Direcția Națională Anticorupție (DNA) a clasat dosarul în care fostul primar PNL al Sectorului... 17/01/2021
UMILINȚĂ pentru DNA: Judecătorii au respins cererea procurorilor de strămutare, pe motiv că magistrații nu sunt imparțiali, în dosarul familiei Cosma Direcţia Naţională Anticorupţie a solicitat strămutarea dosarului în care fostul deputat PSD,... 27/11/2020
România, țara în care DNA acuză judecătorii de lipsa IMPARȚIALITĂȚII: Procurorii au cerut strămutarea dosarului familiei Cosma Procurorii DNA Ploieşti au cerut strămutarea dosarului de corupţie al familiei Cosma de la... 27/11/2020
DNA a dat lovitura în primă instanță - Om de afaceri și soția lui, condamnați la închisoare! Care au fost acuzațiile Un om de afaceri din Câmpina şi soţia lui au fost condamnaţi de Tribunalul Prahova la închisoare... 01/11/2020
Omul căruia Sebastian Ghiță i-a împrumutat 100 de milioane de euro deschide lista Pro România, pentru Camera Deputaților, la Prahova Organizaţia Prahova a Pro România a depus, miercuri, dosarele de candidaţi pentru alegerile... 21/10/2020
Ana Maria Pătru, după ce instanța a achitat-o într-un dosar DNA: 'Acești indivizi trebuie să plătească pentru tot răul făcut' Ana Maria Pătru, fost preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente (AEP), a fost achitată... 07/10/2020
Ploieştiul și-a ales primar un liberal care a trecut pe la PDL, PMP și ALDE și este anchetat de DNA Liberalul Andrei Volosevici a fost anunţat, duminică, seară, de către liberalii prahoveni, drept... 28/09/2020
Fiica unei politiciene din PSD a fost CONDAMNATĂ, alături de soțul afacerist, la 6 ani de PUȘCĂRIE pentru evaziune fiscală de 15 milioane de lei Fiica unui consilier din cadrul Consiliului Local (CL) Ploieşti a fost condamnată, luni, de... 07/09/2020
O asistentă face 4 ani de pușcărie: A luat mită de la peste 3.000 de persoane care au obţinut, fără drept, certificate de handicap O femeie care a lucrat ca asistent social la Cabinetul de expertiză medicală şi recuperare a... 28/07/2020
Mircea Negulescu a fost ARESTAT pentru 30 de zile UPDATE Minuta ședinței de judecată: ”Admite contestația formulată de PICCJ SIIJ, desființează... 23/07/2020
Mircea Negulescu a fost plasat sub control judiciar: Judecătorii nu îl lasă să ia legătura cu Victor Ponta şi Sebastian Ghiţă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins joi cererea SIIJ de arestare preventivă a fostului... 16/07/2020
Judecătorii au decis ca fostul procuror Mircea Negulescu să rămână în LIBERTATE Mircea Negulescu, fostul procuror de la DNA Ploiești, i-a convins pe judecătorii de la ÎCCJ! Cel... 16/07/2020
ULTIMA ORĂ RECORD de acuzații la adresa lui Mircea Negulescu: DOCUMENTUL provenit de la Secţia de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie Fostul procuror Mircea Negulescu, cunoscut sub numele de „Portocală”, a fost reținut pentru... 15/07/2020
ALERTĂ Mircea Negulescu, celebrul fost procuror DNA Portocală, a fost REȚINUT de procurorii SIIJ Mircea Negulescu, fostul procuror de la DNA Ploiești, a fost reținut, miercuri seara, de... 15/07/2020
DEFINITIV Doi foşti prefecţi au fost condamnați la ani grei de PUȘCĂRIE Doi foşti prefecţi ai judeţului Buzău, Paul Beganu şi Mariana Buleandră, au fost condamnaţi... 06/07/2020
Foşti şefi din DGA acuzaţi de corupţie sunt tot mai aproape de PUȘCĂRIE: Începe procesul cazului instrumentat de DNA Ploiești Tribunalul Prahova a dispus, joi, începerea judecării în dosarul în care au fost deferiţi... 26/06/2020
După 8 luni de plimbare între instanțe, ÎCCJ a decis: Procesul familiei Cosma poate începe la Tribunalul Prahova Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a decis definitiv că Tribunalul Prahova este instanţa... 28/05/2020
Acord de recunoaştere a vinovăţiei ÎNGROPAT la DNA Ploieşti după ce un judecător a spus că pedeapsa agreată cu cel vizat e prea blândă iar altul că e nelegală Acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat cu consilierul judeţean Dumitru Dobrică, cel care... 19/12/2019
LOVITURĂ DE TEATRU CSM l-a scăpat pe Lucian Onea, fostul șef al DNA Ploiești, de Inspecţia Judiciară Secţia pentru procurori în materie disciplinară a CSM a admis excepţia ridicată de fostul... 13/11/2019
BREAKING - Fostul procuror Mircea Negulescu, zis 'Portocală', pus sub urmărire penală în două noi dosare Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie (SIIJ) l-a pus miercuri, 13 noiembrie,... 13/11/2019
Lucian Onea se duce la 'eșafod': i se pregătește lovitura decisivă Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) discută, marţi,... 23/07/2019
Judecător 'paradit' de procurorul Portocală, mărturii CUTREMURĂTOARE: Mi s-a INTERZIS accesul la dosar Judecătoarea Ruxandra Popescu a fost tăvălită pe nedrept de procurorii de la „unitatea de elită”... 17/07/2019
Fostul şef al DNA Ploieşti Lucian Onea şi fostul procuror Mircea Negulescu, trimişi în judecată Fostul şef al DNA Ploieşti Lucian Onea şi fostul procuror Mircea Negulescu au fost trimişi în... 15/07/2019
Un primar liberal, lăudat de Klaus Iohannis, recunoaște: 'Procurorul Mircea Negulescu mi-a propus să facem sex în 3, în sediul DNA' Primarul liberal al orașului Sinaia, Vlad Oprea, a declarat, duminică, la Antena 3, că fostul... 30/06/2019
INCENDIAR Mircea Negulescu a votat la referendum: 'Justitia sa scape din marasmul unor politicieni al căror loc este în alta parte' Fostul procuror DNA Ploiești, Mircea Negulescu, a dezvăluit în exclusivitate pentru... 26/05/2019
DECIZIE luată de Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie: Onea şi Negulescu, încă două luni sub control judiciar Procurorul Adina Florea a prelungit, marţi, 21 mai, controlul judiciar pe o durată de 60 de... 22/05/2019
Curtea de Apel București a dat sentința finală în dosarul Blejnar: Condamnarea a căzut ca un trăznet asupra fostului șef ANAF Fostul președinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Sorin Blejnar, a fost... 07/05/2019
Lucian Onea, după condamnarea lui Blejnar: Scoate în evidență activitatea derulată în mod profesionist de procurorii DNA Ploiești Lucian Onea, fostul șef al DNA Ploiești, susține, după condamnarea definitivă a lui Sorin... 07/05/2019
Operaţiunea 'De ce doar eu?': Rise Project îl îngroapă pe Onea cu înregistrările lui Negulescu La început a fost şantajul, a urmat execuţia şi, acum, cel mai probabil, urmează răzbunarea.... 23/04/2019
VIDEO Victor Ponta, după ultimul gest al lui Klaus Iohannis: 'Foarte bine! Dar, mai sunt și alții și trebuie să plătească' Președintele Klaus Iohannis a semnat, luni, decretul privind eliberarea din funcția de procuror... 22/04/2019
Prima reacție a Laurei Codruța Kovesi, după ce a scăpat de controlul judiciar: 'Acum pot să părăsesc și țara' Înalta Curte de Casație și Justiție a decis, miercuri seară, admiterea contestației depuse de... 03/04/2019
După un an de zile, judecătorii de la ÎCCJ au publicat motivarea REJUDECĂRII dosarului familiei Cosma: Ce au scris magistrații în document O parte dintre martorii audiaţi în dosarul familiei Cosma au dat declaraţii contradictorii în... 02/04/2019
Judecătorii ICCJ au DECIS: victorie de etapă pentru Mircea Negulescu (Portocală)/DOCUMENT Procurorul suspendat Mircea Negulescu (Portocală) a înregistrat o victorie de etapă la Înalta... 30/03/2019
Acuzații GRAVE ale Ambasadei SUA față de procurorii care o anchetează pe Kovesi și PRESIUNE pe judecători: Încalcă principiile democratice + hărţuiri judiciare Ambasada Statelor Unite la București a transmis, la solicitarea MEDIAFAX, că punerea sub control... 29/03/2019
Mărturie din al doilea dosar al lui Kovesi: Unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori o 'înfundă' pe fosta şefă a DNA Kovesi este înfundată de unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori. Jurnalista Berta Popescu a... 28/03/2019
Cum a răspuns Laura Codruța Kovesi când a fost întrebată, de jurnalista de la Realitatea TV, dacă e vreo poză cu ea din crama lui Sebastian Ghiță Laura Codruța Kovesi a ajuns, joi, pentru audieri la Secția specială de investigare a... 28/03/2019
ULTIMA ORĂ: Înfrângere în instanţă pentru Lucian Onea. Fostul şef al DNA Ploieşti a fost revocat legal Curtea de Apel Bucureşti a respins marţi, 19 martie, cererea procurorului Lucian Onea de... 19/03/2019
România TV anunță dosarul care 'o ÎNGROAPĂ' pe Laura Codruța Kovesi: Un celebru afacerist a depus DENUNȚ Laura Codruța Kovesi s-ar fi ales cu un al treilea dosar la Secția de Investigare a... 14/03/2019
Sebastian Ghiță anunță CUTREMURUL: 'Onea și Negulescu amenință că o toarnă pe Kovesi! Voi prezenta probe că mi-au amenințat familia' Sebastian Ghiță a vorbit, miercuri seara, la România TV, în emisiunea lui Victor Ciutacu, ce se... 13/03/2019
INCREDIBIL Detalii din dosarul Laurei Codruța Kovesi: Procurorul Mircea Negulescu, zis Portocală, a dat declarații ca MARTOR ACOPERIT Laura Codruța Kovesi a fost pusă sub acuzare în dosarul procurorilor Lucian Onea și Mircea... 08/03/2019
Dezvăluiri despre noul dosar al lui Kovesi: Fosta şefă a DNA, 'înfundată' de actualul şef interimar al instituţiei Fosta şefă a DNA Laura Codruţa Kovesi a declarat, joi, după ce a ieşit de la audierile de la... 07/03/2019
Laura Codruța Kovesi candidează la prezidențiale: Anunțul făcut de Cozmin Gușă Consultantul politic Cozmin Gușă a comentat, într-o intervenție în exclusivitate la Realitatea... 07/03/2019
INCREDIBIL Ce i s-a întâmplat Laurei Codruța Kovesi la audieri, în biroul în care era anchetată - VIDEO Laura Codruța Kovesi a fost pusă sub acuzare pentru represiune nedreaptă în dosarul procurorilor... 07/03/2019
Sebastian Ghiță CUTREMURĂ România: DEZVĂLUIRI TERIBILE despre Laura Codruța Kovesi, chiar înainte de audierea ei Laura Codruța Kovesi va fi din nou audiată de către Secția de anchetare a magistraților, în... 06/03/2019
Victor Ciutacu, după DEZVĂLUIRILE CULISELOR care au făcut-o câștigătoare pe Laura Codruța Kovesi: 'Distinsa doamnă Vălean a votat, după denunțul de la DNA' Laura Codruța Kovesi a convins ambele comisii ale Parlamentului European, CONT și LIBE, că este... 27/02/2019