SUA condamnă atacurile talibanilor împotriva foştilor translatori afgani şi a altor afgani, precum şi pentru distrugerea infrastructurii, a declarat vineri o purtătoare de cuvânt a Departamentului de Stat, lansând un apel talibanilor să împiedice forţele lor să comită astfel de acţiuni, relatează Reuters.
Un fost translator al armatei americane din Afganistan a fost decapitat de talibani, săptămâna trecută, în timp ce se îndrepta spre regiunea Khost.
"Condamnăm vehement atacurile ţintite, distrugerea infrastructurii vitale, precum şi alte atacuri împotriva populaţiei din Afganistan", a declarat purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Jalina Porter, într-o conferinţă de presă, informează Agerpres.ro.
În acelaşi timp, Tadjikistanul s-a declarat pregătit vineri să primească până la 100.000 de refugiaţi afgani, în timp ce talibanii susţin că au preluat controlul asupra unor zone vaste din Afganistan pe fondul retragerii forţelor SUA şi NATO de pe teritoriul afgan.