DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Talibanii au încercuit unul din marile orașe ale Afganistanului: 'Dacă armata nu primește sprijin aerian, va fi o catastrofă'

US Army
Afganistan elicopter

Talibanii au încercuit luni oraşul-cheie Kunduz, „capitala” nord-estului Afganistanului, relatează AFP. În oraș locuiesc peste 260.000 de civili. Dacă armata afgană nu primește sprijin aerian de la americani, va fi o catastrofă, afirmă oficiali locali. Sudul Afganistanului este controlat deja de către talibani, cu excepţia marilor oraşe.

”Situaţia este îngrijorătoare la Kunduz. Combatanţi talibani se află la intrarea în oraş şi înfruntă armata”, a declarat AFP un membru al Consiliului provicjial, Amruddin Wali. ”Talibani au preluat în această (luni) dimineaţa controlul asupra portului Achin, la nord de oraş, şi blochează accesul la Kunduz” de la frontiera cu Tadjikistanul, la nord, şi pe axa principală dinspre Kabul, către sud, precizează el. ”Forţele afgane s-au retras. Talibanii au luat poziţii pe drumul principal şi nu lasă să treacă decât civili”, a adăugat el. Aceste informaţii au fost confirmate corespondentului AFP la faţa locului de către o sursă din domeniul securităţii, care a cerut protecţia anonimatului.

Potrivit acestei surse, forţele de securitate afgane au pierdut trei districte, din care sau retras ”după o săptămână de confruntări armate intense”. ”Dacă forţele afgane nu primesc un sprijin aerian, va fi o catastrofă”, avertizează acest oficial.

Un purtător de cuvânt taliban, Zabihullah Mujahid, contactat de AFP, declară că insurgenţii ”desfăşoară operaţiuni în jurul Kunduz, dar nu au lansat o ofensivă împotriva oraşului”.

Kunduz a căzut de două ori pe mâna insurgenţilor, în 2015 şi 2016, după care a fost recucerit.

Un purtător de cuvânt al Poliţiei din Kunduz, Inamuddin Rahmani, a declarat presei locale că ”50 de talibani au fost ucişi şi 30 răniţi în ultimele 24 de ore”, iar ”forţele de securitate sunt în post”, afirmă el.

Talibanii şi-au multiplicat ofensivele pe teren de la începutul retragerii forţelor americanel în mai, care urmează să se încheie la 11 septembrie.

Armata afgană este asediată din toate părţile, mai ales în provinciile din nord - Kunduz, Baghlan, Badakhshan, Faryab, Maimana - şi pierde teren într-un ritm alarmant.

Ea a suferit recent pierderi mportante, inclusiv în rândul forţelor de elită, care au înregistrat săptămâna trecută 20 de morţi la Faryab, unde a fost nevoită să abandoneze avanposturi asediate, în zone izolate.

Potrivit Acordului de la Doha semnat cu insurgenţii în februarie 2020, americanii, care sunt pe cale să se retragă din Afganistan, recurg la forţa aeriană doar dacă talibanii ameninţă principalele oraşe.

Talibani sunt prezenţi în toate provinciile afgane şi încercuiesc mai multe oraşe mari, aşa cum au făcut în anii '90, când au cucerit aproape întreaga ţară şi au instalat un regim islamic autoritar, îndepărtat la putere prin intervenţia militară din 2001.

Un oficial taliban a reafirmat dumincă voinţa mişcării insurgente de a instaura ”un regim islamic autentic prin negocieri”, însă negocieri interafgane, lansate în septembrie, la Doha, cu Guvernul de la Kabul, se află într-un punct mort.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.