Talibanii îi acuză pe americani: 'E pace şi calm în întreaga ţară, haos există doar la aeroportul din Kabul'

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 22-08-2021

Actualizat: 22-08-2021

Article thumbnail

Sursă foto: vaticannews.va

SUA sunt responsabile pentru haosul de la aeroportul din Kabul unde mii de afgani continuă cu disperare să aştepte un zbor pentru a fugi din ţară şi asta trebuie să înceteze "cât mai curând posibil", a declarat duminică un înalt responsabil taliban, relatează AFP.

"America, cu toată puterea şi echipamentele sale (...), a eşuat în a face ordine pe aeroport. E pace şi calm în întreaga ţară, haos există doar la aeroportul din Kabul", a declarat acest responsabil, Amir Khan Mutaqi.

În acelaşi timp, un oficial al grupării a declarat pentru Reuters că liderii talibani se vor întâlni cu foştii guvernatori şi funcţionari în peste 20 din cele 34 de provincii ale Afganistanului în următoarele câteva zile pentru a le asigura siguranţa şi a le solicita cooperarea.

"Nu forţăm niciun fost oficial guvernamental să ni se alăture sau să ne jure credinţă, au dreptul de a părăsi ţara dacă doresc acest lucru", a declarat oficialul, care a făcut aceste declaraţii sub protecţia anonimatului.

Preluarea rapidă a puterii de către talibani în Afganistan a provocat temeri privind represalii şi o revenire la o versiune dură a legii islamice pe care gruparea sunită a impus-o şi când a fost la putere în urmă cu două decenii.

"Dorim deplină claritate asupra planului de ieşire al forţelor străine. Ţinerea sub control a haosului din afara aeroportului din Kabul este o sarcină complexă", a mai spus oficialul citat.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri