Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Talibanii sunt paroliști: Au atacat, în a doua zi de Paște, o bază militară din Afganistan

taliban lansator

Cel puţin şapte militari afgani au fost ucişi luni, în sud-vestul Afganistanului, într-un atac atribuit insurgenţilor talibani, afirmă oficiali locali, citaţi de agenţia Reuters.

Militanţi talibani au atacat o bază militară situată în provincia afgană Farah, după ce au săpat un tunel de aproximativ 400 de metri, a declarat guvernatorul provincial, Taj Mohhammad Jahid. Cel puţin şapte militari afgani au fost ucişi, iar unul a fost capturat în atac.

Doi oficiali locali au declarat, sub protecţia anomimatului, că în atac au fost ucişi zeci de militari afgani.

Mişcarea talibanilor afgani a avertizat că va intensifica atacurile în contextul în care trupele occidentale nu au fost retrase pe 1 mai. Statele Unite şi aliaţii din cadrul NATO au anunţat că vor retrage până în septembrie militarii din Afganistan.

Afganistanul se pregătește pentru reacţii ale insurgenţilor talibani la faptul că militarii americani sunt încă prezenţi în ţară, dincolo de termenul-limită de 1 mai convenit în 2020 cu administraţia lui Donald Trump, relatează Reuters. O sursă din domeniul securităţii a declarat că oraşul Kabul a fost plasat în "stare de alertă", la fel restul marilor orașe afgane.

În conformitate cu acordul încheiat în februarie 2020 cu talibanii de administraţia Trump, trupele străine ar fi trebuit să părăsească ţara până la 1 mai, iar talibanii ar fi trebuit să se abţină de la atacuri asupra trupelor şi bazelor militare străine.

Preşedintele Joe Biden a anunţat însă luna trecută că retragerea trupelor SUA se va derula până la 11 septembrie.

Talibanii au ameninţat că vor fi consecinţe. În ultimele săptămâni s-au înregistrat deja o serie de atacuri de mici dimensiuni. De atunci au fost menţinute contacte, susţin oficiali şi surse talibane, într-un efort de a-i convinge pe talibani să se întoarcă la masa de negocieri şi să accepte prelungirea prezenţei trupelor străine.

Purtătorul de cuvânt al talibanilor Zabihullah Mujahid a postat sâmbătă pe Twitter că faptul că a trecut termenul-limită înseamnă cale liberă pentru ca luptătorii talibani să întreprindă orice acţiune pe care o consideră adecvată împotriva forţelor de ocupaţie. El a adăugat însă că toţi combatanţii vor aştepta o decizie a conducerii talibanilor.

"Data limită convenită pentru 1 mai a trecut", au spus talibanii într-un comunicat pe Twitter, în limba engleză.

"Această încălcare de principiu a deschis calea pentru mujahedinii din EIA (Emiratul Islamic al Afganistanului - nume folosit pentru ţară de talibani) să ia toate contramăsurile pe care le consideră adecvate împotriva forţelor de ocupaţie", se spune în text.

Totodată, mişcarea talibană a negat sâmbătă informaţiile care sugerează că insurgenţii au fost de acord să protejeze bazele străine din Afganistan de atacurile altor grupări militante.

El se referea la ştiri transmise iniţial de agenţia de presă Reuters conform cărora SUA şi talibanii conveniseră, în anexe secrete ale unui acord semnat anul trecut, să protejeze bazele forţelor internaţionale de grupări precum Stat Islamic.

"Propaganda publicată în unele mijloace de informare în masă cu privire la protejarea bazelor invadatorilor de către mujahedinii Emiratului Islamic este o propagandă fără temei şi nu are niciun adevăr", a scris Naeem pe Twitter.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.