Tânăr arestat pentru pornografie infantilă

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 30-03-2022

Actualizat: 30-03-2022

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

"În cauză, s-a reţinut faptul că, în perioada noiembrie 2021 - martie 2022, persoana vătămată minoră în vârstă de 14 ani, la solicitarea inculpatului, văr primar cu aceasta, i-a trimis patru materiale cu caracter pornografic şi, de asemenea, i-a transmis on-line, în repetate rânduri, alte filmuleţe cu caracter pornografic, materiale care au fost salvate de acesta în telefonul mobil. Imaginile şi filmările au fost deţinute de inculpat şi distribuite, ulterior, altor persoane", se arată, miercuri, într-un comunicat de presă al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) - Biroul Teritorial Sălaj.

Potrivit sursei citate, în urma propunerii formulate de către procurorii DIICOT, judecătorul de drepturi şi libertăţi a dispus, marţi, măsura arestării preventive a inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile.

"În cadrul audierilor, persoana vătămată a beneficiat de consiliere psihologică, precum şi de toate drepturile şi măsurile de protecţie prevăzute de Codul de Procedură Penală", se mai arată în comunicatul menţionat.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul poliţiştilor din cadrul SCCO Sălaj, suportul de specialitate fiind asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale.
Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri