Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Tânăr de 20 de ani, din Olt, decedat într-un accident rutier

Un tânăr în vârstă de 20 de ani a decedat în urma unui accident rutier produs joi dimineaţa, în localitatea Şopârliţa, în apropierea căii ferate, el fiind găsit de echipele de intervenţie prins sub un autoturism răsturnat, informează reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt, potrivit Agerpres.

"În această dimineaţă, în jurul orei 04,30, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Olt a fost sesizat prin SNUAU 112 despre faptul că, în apropierea căii ferate din comuna Şopârliţa, se află un autoturism răsturnat. Poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei oraşului Balş s-au deplasat la locul indicat. În afara părţii carosabile, la aproximativ un metru de calea ferată, a fost găsit un autoturism răsturnat şi trupul unui tânăr, în vârstă de 20 de ani, care ar fi condus autoturismul respectiv", se arată într-un comunicat al IPJ Olt.

Citește și: ALERTĂ - Parlamentul a deblocat angajările la stat: Posturile vacante din administrația publică centrală și locală pot fi scoase la concurs

La locul accidentului au intervenit şi echipaje de pompieri şi de la Ambulanţă, fiind necesară descarcerarea tânărului prins sub maşina răsturnată.

"Echipaje de la Garda Osica de Sus, Detaşamentul Caracal şi Detaşamentul Slatina, cu o autospecială pentru intervenţie şi descarcerare, o autospecială pentru descarcerare şi un echipaj SMURD, dar şi un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Olt au intervenit în comuna Şopârliţa, pe DJ 644, la un accident rutier. În accident a fost implicat un singur autoturism, în care se afla doar şoferul. La sosirea echipajelor, şoferul, în vârstă de 20 de ani, a fost găsit decedat, prins sub autoturism. Trupul neînsufleţit al bărbatului a fost extras cu accesoriile specifice pentru descarcerare", au precizat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Olt.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.