Un tânăr de 24 de ani, din Focşani, a decedat, marţi, după ce a intrat cu maşina pe care o conducea în gardul unui imobil din municipiu, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea, potrivit Agerpres.
"În jurul orei 10,00, în municipiul Focşani, un autoturism a intrat în coliziune cu un gard, conducătorul auto fiind declarat decedat. Din verificările preliminare efectuate de poliţiştii Biroului Rutier Focşani, s-a stabilit că un bărbat de 24 de ani, din municipiu, care conducea un autoturism, a părăsit partea carosabilă intrând în coliziune cu un autoturism şi ulterior cu gardul unui imobil", a precizat IPJ Vrancea.
Echipajul medical sosit la faţa locului a constatat decesul tânărului.
"Marţi, în jurul orei 10,30 un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vrancea cu medic a fost solicitat pentru un accident rutier pe strada Alexandru Sahia din Focşani, după ce un autoturism a intrat într-un gard. La accident se identifică o singură victimă, conducătorul auto, inconştient. Victima a fost găsită în stop cardio-respirator. S-au efectuat manevre de resuscitare, fără rezultat, tânărul fiind declarat decedat", a declarat purtătorul de cuvânt al SAJ Vrancea, Gabriela Moroş.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul a avut loc, urmând să fie efectuată autopsia pentru stabilirea cauzei decesului.
Tânăr decedat după ce a intrat cu maşina într-un gard, la Focşani
Explorează subiectul
București
23°C
Articole Similare

20
Suprafața afectată de incendiile din Delta Dunării s-a triplat în ultimul deceniu: peste 19.000 de hectare afectate
20

2.451
VIDEO Document ascuns aproape 80 de ani: Previziunile Sfintei Matrona despre Paștele din 2026 - 'sfârșitul unei ere, ultima sărbătoare a lumii vechi'
2.451

813
Tragedie cumplită în Pitești: un copil a căzut de la etajul patru și nu a mai putut fi salvat
813

43
Vântul face ravagii în Botoșani: Un copac şi doi stâlpi de electricitate au căzut pe carosabil
43

24
Lucrările la Stația de Tratare a Apei din Curtea de Argeș avansează. Termenul de finalizare: 15 iulie
24

65
Pescarii din Tulcea majorează prețurile la pește din cauza scumpirii carburanților
65

39
În doar trei zile, polițiștii de frontieră au confiscat mărfuri de contrabandă de peste 150.000 de lei
39

7.811
FOTO Ea este femeia care l-ar fi ucis pe medicul anestezist. Relația ascunsă care a dus la o tragedie
7.811

33
Control judiciar pentru un șofer care a încercat să mituiască un polițist
33

6.743
Alertă la granița cu România. O boală contagioasă se extinde într-un ritm alarmant/ Se transmite calea aerului
6.743

35
Unul dintre cele mai importante drumuri din Botoșani va fi modernizat
35

35
Accident în Vrancea: un bărbat a murit după ce căruța în care se afla s-a răsturnat într-o curbă
35

49
Ambulanță implicată într-un accident în județul Bacău. Patru persoane au ajuns la spital
49
















Comentează