Tânără anchetată după ce și-ar fi amenințat copiii cu bătaia, potrivit unui clip postat în online

Autor: Liana Ganea

Publicat: 03-03-2026 18:07

Article thumbnail

Sursă foto: libertatea.ro

O tânără mamă, care locuieşte împreună cu cei doi copii ai săi, de 2 şi 4 ani, într-un cartier din municipiul Constanţa, este cercetată penal după ce din filmările pe care le-a făcut în mediul online reieşea şi cum îşi ameninţă copiii cu bătaia, unuia spunându-i că îi dă cu telecomanda în cap dacă mai plânge.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa a informat marţi că în urma apariţiei în spaţiul public a unor imagini în care o femeie ar fi ameninţat doi copii aflaţi în grija sa, lucrătorii Poliţiei municipiului Constanţa - Secţia 3 Poliţie s-au sesizat din oficiu pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

"În urma verificărilor, a fost identificată o femeie, de 26 de ani, în cauză fiind întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de ameninţare", reiese din comunicatul transmis de IPJ via Agerpres.

Conform sursei citate, totodată, poliţiştii au colaborat cu reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa, iar cei doi minori au fost retraşi din mediul respectiv şi preluaţi de către o bunică.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri