Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Tânără cu un chist ovarian de aproape 100 de kilograme, operată cu succes în Polonia

Shutterstock
hernie inghinala operatie

O tânără în vârstă de 24 de ani care avea un chist ovarian în greutate de aproape 100 de kilograme a fost operată cu succes de medici în Polonia, relatează dpa.

O cavitate plină cu lichid s-a format pe unul dintre ovarele femeii, a anunţat joi Spitalul Clinic Universitar din oraşul Rzeszów, în sud-estul ţării, potrivit Agerpres.

"Tumora extirpată avea un diametru de aproximativ un metru", a declarat doctoriţa Anna Bogaczyk de la secţia de ginecologie a spitalului.

Potrivit spitalului, femeia s-a prezentat la medic în urmă cu o săptămână. La o înălţime de 1,58 metri, ea cântarea 182 de kilograme.

Examinările au fost foarte dificile deoarece pacienta nu încăpea în scanerul CT din cauza circumferinţei sale abdominale enorme.

"Ca echipă de medici, nu ştiam exact cu ce ne confruntăm", a povestit Tomasz Kluz, şeful secţiei de ginecologie.

În timpul intervenţiei chirugicale, medicii au drenat aproximativ o sută de litri de lichid şi apoi au scos chistul. Ei nu au găsit alte modificări patologice la nivelul pelvisului sau abdomenului.

Pacienta a declarat că nu a mers mai devreme la medic deoarece îi era teamă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.