Tanczos Barna, la comemorarea Revoluţiei Ungare din 1956: Flacăra libertăţii nu se poate stinge niciodată

Autor: Mirea Andreea

Publicat: 24-10-2025 00:03

Actualizat: 24-10-2025 00:05

Article thumbnail

Sursă foto: Tanczos Barna/ Facebook

Vicepremierul Tanczos Barna a declarat joi seara, pentru AGERPRES, la ceremonia de la Miercurea Ciuc de comemorare a Revoluţiei Ungare din 1956, că idealul libertăţii este unul universal, caracteristic tuturor popoarelor, iar pentru poporul maghiar momentul 1956 reprezintă simbolul sacrificiului suprem pentru libertate.

"Dragostea pentru libertate şi sacrificiul suprem pentru libertate sunt, practic, caracteristice fiecărui popor şi fiecărui naţiuni. Toate popoarele, toate naţiunile, au momentele lor de glorie, gloria revoluţiei pentru libertate şi pentru gândirea liberă. 1956, pentru poporul maghiar, este simbolul sacrificiului suprem pentru acest ideal al libertăţii în faţa tancurilor ruseşti, în faţa forţei oprimante", a declarat Tanczos Barna.

El a adăugat că lupta pentru libertate nu aparţine doar trecutului, ci se manifestă şi în viaţa de zi cu zi, inclusiv în cazul comunităţii maghiare din România.

"Şi viaţa noastră zilnică este, practic, o luptă pentru libertate, şi a noastră, a celor din comunitatea maghiară din România, prin faptul că ne respectăm tradiţiile, avem grijă de limba noastră maternă, de sistemul nostru de învăţământ, de simbolurile noastre, este o continuă luptă pentru libertatea de a fi maghiar oriunde în lumea asta, indiferent de ţară, indiferent de graniţele unor ţări. Sunt convins că şi celelalte popoare respectă acest ideal şi respectă jertfa supremă a oricărui popor pentru libertate", a afirmat vicepremierul Tanczos.

Importanţa comemorării anuale a eroilor Revoluţiei Ungare din 1956

Acesta a amintit şi de importanţa comemorării anuale a eroilor Revoluţiei Ungare din 1956, considerând că, în acest fel, valorile libertăţii sunt transmise generaţiilor viitoare.

"A comemora, an de an, nişte eroi, înseamnă că generaţiile viitoare vor învăţa, vor prelua de la noi, vor prelua de la cei care au trăit acele zile, acele puşcării ale comunismului, care sunt încă printre pe noi sau care, din păcate, anul acesta, de exemplu, prin domnul Nagy Benedek (profesor de istorie, fost parlamentar, care a făcut cinci ani de închisoare în urma evenimentelor din 1956 - n.r.), ne-au părăsit. Viaţa lor şi reîntoarcerea la lupta pentru libertate, imediat cum a fost acest lucru posibil, în 1989, de exemplu, ne demonstrează că, indiferent de anii de puşcărie, indiferent de sistemul comunist sau cât de dure au fost represaliile, flacăra libertăţii nu se poate stinge niciodată", a conchis Tanczos Barna.

Aproximativ 200 de persoane au participat joi seara, la statuia Gloria Victis de lângă Consulatul General al Ungariei la Miercurea-Ciuc, la ceremonia de comemorare a Revoluţiei Ungare din 1956. Printre cei prezenţi s-au numărat şi persoane care au fost condamnate sau persecutate pentru că s-au solidarizat cu ideile Revoluţiei din 1956 sau urmaşi ai acestora.

Manifestarea a inclus câteva momente artistice, rugăciuni rostite de reprezentanţi ai bisericilor istorice maghiare, precum şi depuneri de coroane.

Au rostit discursuri vicepremierul Tanczos Barna, deputatul UDMR Hajdu Gabor şi Palkovics László, comisar guvernamental responsabil pentru domeniul inteligenţei artificiale în Guvernul de la Budapesta.

Alte manifestări comemorative

Alte manifestări comemorative au avut loc atât în cursul zilei de miercuri, cât şi joi. De asemenea, la fel ca în fiecare an, clădirile cinematografului şi Consulatului General al Ungariei din Miercurea Ciuc au fost iluminate în culorile roşu-alb-verde ale drapelului Ungariei.

Evenimente similare au avut loc şi în alte localităţi din Harghita.

Revoluţia Ungară din 1956, îndreptată împotriva dictaturii comuniste şi a ocupaţiei sovietice, a început la 23 octombrie printr-o demonstraţie paşnică a studenţilor din Budapesta. Aceasta s-a transformat rapid într-o revoltă populară de amploare, care a fost înăbuşită în sânge de trupele sovietice între 4 şi 11 noiembrie.

După reprimarea Revoluţiei din Ungaria, şi în România au fost arestate mii de persoane, acuzate că s-au solidarizat cu ideile revoluţiei din ţara vecină.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri