Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Tapiseria de la Bayeux, cu o vechime de aproape o mie de ani, va fi restaurată

Britannica.com
tapiseria de la bayeux

Cu o vechime de aproape o mie de ani, tapiseria de la Bayeux, care povesteşte în imagini cucerirea Angliei de către Wilhelm Cuceritorul în 1066, în prezent fragilizată de numeroase mici degradări pe lungimea sa de 70 metri, va fi restaurată, informează AFP miercuri.

''Este o bătrână doamnă care are aproape o mie de ani, o pânză de in foarte, foarte fină, brodată cu lână şi care a suferit numeroase deteriorări. În caz de pericol, orice manevră a tapiseriei în starea în care se află în prezent poate atrage după sine noi uzuri. Este principalul motiv al acestei intervenţii'', a explicat pentru AFP Antoine Verney, conservator-şef la muzeul din Bayeux (nord-vest), care deţine capodopera, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Dr. Adina Alberts: Am informații că sunt mulți pacienți tratați cu medicamente experimentale, scumpe, fără indicație în Covid

Asemenea unei benzi desenate pe pânză, tapiseria spune povestea cuceririi Angliei de către Wilhelm Cuceritorul, duce de Normandia, în perioada 1064 şi 1066.

În ianuarie 2020, opt restauratori-conservatori specializaţi în textile au inspectat centimetru cu centimetru, în ritmul unui metru pe zi de către fiecare expert, tapiseria din secolul al XI-lea, înscrisă în patrimoniul mondial UNESCO şi realizată probabil la Canterbury (sud-estul Angliei).

Printre sutele de personaje şi animale care populează pânza, experţii au identificat aproape 24.200 de pete şi 10.000 de fisuri, potrivit unui raport de constatare publicat în februarie.

Reparaţiile realizate în trecut şi ''dimensiunile excepţionale ale acestei opere oferă iluzia unei stări generale bune de conservare'', dar ''starea structurală a pânzei, care susţine broderiile, este foarte fragilă şi îngrijorătoare, ceea ce face ca orice manevrare să fie extrem de delicată'', se menţionează în raport. Ultimele reparaţii datează din anul 1870.

Cum se va proceda, în aceste condiţii, în cazul unui ''eventual împrumut'' al operei în Marea Britanie, despre care autorităţile de la Paris şi Londra au discutat în 2018? ''Nu a fost luată nicio decizie referitoare la eventualul împrumut'', a precizat marţi pentru AFP Direcţia regională pentru probleme culturale (DRAC).

Însă ''raportul a arătat că opera nu este transportabilă înainte de a fi restaurată'', a adăugat DRAC.

Minimum 18 luni de muncă

Pentru Loic Jamin, viceprimar din Bayeux însărcinat cu turismul, nu se pune problema ca opera să fie lăsată să plece ''după ce a fost restaurată''. Reparaţiile trebuie să aibă loc simultan cu închiderea pentru lucrări de reabilitare a muzeului ce deţine tapiseria, începând cu toamna lui 2024 şi care vor dura timp de cel puţin 18 luni.

Înaintea crizei sanitare, tapiseria atrăgea 400.000 de vizitatori anual, dintre care 70% erau turişti străini. Restaurarea acesteia ''este astăzi evaluată la 2 milioane de euro'', potrivit autorităţilor, fără să ştim care loc, în mod obligatoriu apropiat de cel în care este conservată, va putea adăposti reabilitarea unei opere pe cât de monumentale, pe atât de fragile.

Împrumutul către englezi al acestei prime transcrieri în imagini a unui episod-cheie din istoria Europei de Nord-Vest ar fi o premieră. A mai fost de două ori propus, fără a se realiza: în 1953, cu prilejul încoronării reginei Elisabeta a II-a, şi în 1966, cu prilejul celei de-a 900-a aniversări a bătăliei de la Hastings, în urma căruia Wilhelm Cuceritorul, duce de Normandia, a devenit regele Angliei.

Doar pentru a muta opera în camera tehnică, de mici dimensiuni, în vederea realizării evaluării, a fost nevoie de ''mobilizarea unei echipe de peste 50 de persoane perfect coordonate şi care au experienţă în astfel de mutări. Este o operaţiune în cadrul unei alte operaţiuni'', a subliniat Verney.

Obiectivul restaurării nu este de a curăţa toate petele, nici de a şterge urmele tuturor degradărilor cu riscul de a compromite pânza din in. Este mai degrabă vorba de a ''stabiliza'' opera.

Unele alterări sunt interesante din punct de vedere istoric, cum ar fi urmele de ceară, care ar putea fi scurgeri de la lumânările din catedrala din Bayeux, unde tapiseria a fost expusă în secolul al XV-lea.

Mai îngrijorătoare pentru viitorul operei sunt în schimb găurile descoperite în pânză, care ar putea fi urmele rămase de la cuiele care au susţinut tapiseria sau efectele uzurii ţesăturii. Tapiseria are mai multe falduri cauzate de căptuşeala prea strâmtă.

''Bătrâna doamnă'', care cântăreşte aproape 15 kilograme, va fi expusă înclinată şi nu pe verticală ca până acum pe durata lucrărilor de restaurare.

content-image

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.