Parlamentul din Japonia a adoptat, în anul 2021, legea privitoare la posibilitatea de a lucra doar 4 zile pe săptămână, dar autoritățile se lovesc de mentalitatea oamenilor. Într-o țară în care există înrădăcinat conceptul de ”muncă până la moarte”, se dovedește aproape imposibil să fie impusă săptămâna de muncă de doar 4 zile.
Guvernul japonez și-a exprimat pentru prima dată sprijinul pentru o săptămână de lucru mai scurtă în 2021, după ce parlamentarii au aprobat proiectul.
Cu toate acestea, conceptul a prins greu; aproximativ 8% dintre companiile din Japonia le permit angajaților să își ia trei sau mai multe zile libere pe săptămână, în timp ce 7% le oferă lucrătorilor o zi liberă, conform prevederilor legale, potrivit Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.
Le oferă beneficii și oamenii le refuză
În speranța de a convinge angajații, în special în rândul întreprinderilor mici și mijlocii, Guvernul a lansat o campanie de „reformă a stilului de lucru” care promovează reducerea programului de lucru și alte aranjamente flexibile, împreună cu limitarea orelor suplimentare și concediul anual plătit. Ministerul Muncii a început recent să ofere consultanță gratuită, subvenții și o bibliotecă în creștere de povești de succes ca motivație suplimentară.
„Prin realizarea unei societăți în care lucrătorii pot alege dintr-o varietate de stiluri de lucru în funcție de circumstanțele lor, ne propunem să creăm un ciclu virtuos de creștere și distribuție și să permitem fiecărui lucrător să aibă o perspectivă mai bună asupra viitorului”, se arată pe un site web al ministerului despre campania «hatarakikata kaikaku», care se traduce prin «inovarea modului în care lucrăm».
Departamentul care supraveghează noile servicii de sprijinire a întreprinderilor afirmă că, până în prezent, doar trei întreprinderi s-au prezentat pentru a solicita consiliere cu privire la efectuarea schimbărilor, la reglementările relevante și la subvențiile disponibile, ceea ce ilustrează provocările cu care se confruntă inițiativa.
Comentează